Joi, cursul euro a stagnat, dobânzile au crescut

1 0

Radu GEORGESCU
Creșterea rapidă a prețurilor este combătută de BNR prin majorarea dobânzilor dar și prin stabilitatea leului care a rămas o „ancoră antiinflaționistă”.
Cursul euro a crescut joi de la 4,9252 lei, minimul ultimului an, la 4,9263 lei iar transferurile se efectuau în culoarul 4,924 – 4,928 lei, valori identice cu cele din ședința precedentă.
Dobânzile interbancare și-au accelerat creșterea și au atins noi maxime ale ultimilor 12 ani și jumătate, în condițiile în care BNR sterilizează excesul de lichiditate iar cererea de lei din partea Ministerului de Finanțe este foarte mare, motiv pentru a programat să se împrumute luna aceasta prin emisiuni de obligațiuni sau titluri de stat cu 5,585 de miliarde de lei, mai mult cu 1,335 miliarde de lei față de suma atrasă în iulie.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 8,05 la 8,11%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,17 la 8,23% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 8,27 la 8,34%.
Euro fluctua în culoarul 1,0156 -1,0198 dolari, valori apropiate de cele de miercuri, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare ușor la 4,8325 lei.
Media francului elvețian a coborât marginal la 5,0389 lei.
Banca Angliei a anunțat joi, la finalul ședinței sale de politică monetară, majorarea ratei de referință cu 50 de puncte de bază, care a urcat la 1,25%, cel mai ridicat nivel începând cu 2009.
Totodată, a fost specificat faptul că Regatul Unit ar putea să intre în recesiune din trimestrul patru al acestui an, ceea ce a provocat deprecierea lirei sterline față de dolar și euro, iar cursul a scăzut la 4,8832 lei.
Cererea de metal galben s-a majorat joi, odată cu creșterea tensiunilor din Marea Chinei de Sud, iar uncia a urcat la 1.770 – 1.787 dolari iar prețul gramului de aur a crescut la 276,3701 lei.
Criptomonedele sunt foarte stabile de la începutul săptămânii. Bit-coin se tranzacționa în culoarul 22.770 – 23.220 dolari iar ether fluctua între 1.607 și 1.661 dolari.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În Dâmbovița, mișcare pentru copii în cadrul proiecului HERCULES 

În  Dâmbovița, mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat de copii, fiecare copil poate fi un mic Hercules. În perioada 25 iulie – 19 august, Ministerul Sportului desfășoară în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani  […]