Jandarmii din străinătate în vizită la Jandarmeria Dâmboviţa

0 0

Jandarmii dâmboviţeni au primit vizita unei delegaţii formată din ofiţeri aparţinând unor structuri interne de securitate din 9 ţări: România, Franţa, Iordania, Madagascar, Maroc, Republica Moldova, Liban, Tunisia şi Ucraina.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi de colonel Viorel MATEI, împuternicit Inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
Aflaţi pentru prima dată într-o vizită de informare şi documentare la sediul instituţiei noastre, cei 13 ofiţeri au avut ocazia să se informeze cu privire la locul, rolul, structura, atribuţiile şi misiunile Jandarmeriei dâmboviţene, după care a urmat deplasarea la Expoziţia „25 Decembrie 1989” şi Muzeul Naţional al Poliţiei Române, obiective turistice din municipiul Târgovişte.
Ofiţerii desfăşoară o perioadă de pregătire şi la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi (CPPCJ) Ochiuri în cadrul Cursului Superior Internaţional, aflat la a XV-a ediţie şi care este organizat, anual, de către Jandarmeria Română în cooperare cu Jandarmeria Naţională Franceză.
Cursul se adresează ofiţerilor aparţinând forţelor de securitate internă din ţări europene şi africane, iar obiectivul general este concretizat în pregătirea acestora pentru a ocupa funcţii într-un stat major internaţional, în cadrul unor operaţiuni de menţinere a păcii sub mandat ONU.
Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, instituţie care găzduieşte Cursul Superior Internaţional, a primit recunoaşterea oficială din partea Departamentului Operaţiunilor de Menţinere a Păcii al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ŞOFERII CARE AU FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI, REŢINUŢI DE POLIŢIŞTII RUTIERI

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 30 de ani, din judeţul Giurgiu, bănuit de comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice” şi „părăsirea locului accidentului, fără […]