ITM Dâmboviţa: Munca nedeclarată, depistată în transporturi şi la saloanele cosmetice

Pentru realizarea acţiunilor stabilite în Programul Cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii, personalul I.T.M. Dâmboviţa a efectuat în luna noiembrie 2020 controale de fond, tematice şi cu caracter preventiv la toate categoriile de angajatori care angajează salariaţi pe bază de contract individual de muncă, atât în domeniul relaţiilor de muncă cât şi în domeniul sanătaţii şi securităţii în muncă.
„In contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale şi judeţene generate de răspândirea coronavirusului SARS CoV 2, I.T.M. Dâmboviţa a intensificat verificările, inspectorii de muncă desfăşurând acţiuni de control atât în timpul zilei cât şi în timpul nopţii, în zilele lucrătoare şi în week-end, urmărindu-se în plus fată de tematicile obişnuite de control, conştientizarea angajatorilor cu privire la riscurile de contaminare cu noul coronavirus. Astfel, verificarea efectuării triajului epidemio-logic şi a evaluării riscului epidemiologic de către medicul de medicina muncii au constituit o prioritate în acţiunile inspectorilor de muncă.
In luna noiembrie 2020, prin acţiunile de control desfăşurate în domeniul relaţiilor de muncă au verificaţi 107 de angajatori, aplicân-du-se 16 sancţiuni contravenţionale şi amenzi în valoare 49.800 lei. În raport cu neconfor-mităţile constatate în timpul controalelor au fost dispuse 97 măsuri cu termen de remediere a deficientelor identificate. Totodată au fost depistate 2 persoane lucrând fără forme legale de angajare. Munca nedeclarată a fost întâlnită în domeniile: transporturi şi saloane de înfrumuseţare.
În cursul lunii noiembrie 2020, activitatea de îndrumare şi control privind securitatea şi sănătatea în muncă s-a concretizat în 78 de acţiuni de control preventiv, aplicându-se 102 de sancţiuni contravenţionale şi amenzi în valoare de 7.000 lei. Totodată au fost dispuse 101 de măsuri de conformare şi remediere. Au fost comunicate de către angajatori către I.T.M. Dambovita un număr de 10 evenimente/accidente la locul de muncă, dintre care 1 eveniment/accident de muncă a fost comunicat de către I.T.M. Dâmboviţa către Inspecţia Muncii”, a transmis inspectorul şef al ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru.
Acesta a adăugat că un rol prioritar în cadrul instituţiei l-a avut activitatea de soluţionare a petiţiilor şi reclamaţiilor adresate de salariaţi care au sesizat nereguli în desfăşurarea raporturilor de muncă pe care le-au avut cu angajatorii. Astfel în luna octombrie 2020 în cadrul I.T.M. Dâmboviţa au fost înregistrate 39 de petiţii şi reclamaţii ce au fost repartizate departamentelor de control spre soluţionare, conform prevederilor O.G. 27/2002 modificată. Aspectele sesizate vizau în principal neîntocmirea formelor legale la angajare sau probleme legate de încetarea contractelor individuale, neplată drepturi salariale, neacordare concediu odihnă, încălcarea prevederilor legale care reglementează programul de lucru, neeliberarea adeverinţelor de salariat.
Cu aceeaşi prioritate au fost efectuate controale urmare a sesizărilor adresate prin intermediul cutiei poştale amplasate la intrarea în unitate cu scopul ca persoanele implicate direct sau cele care au cunoştinţa de situaţii privind încălcarea prevederilor legale care reglementează legislaţia muncii, să le poată sesiza rapid şi sub protecţia anonimatului.
La solicitarea persoanelor interesate, I.T.M. Dâmboviţa a eliberat extrase revisal, în acest caz termenul de eliberare fiind de cel mult 24 de ore de la data înregistrării cererii şi adeverinţe de vechime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SORANA, PROMISIUNE PENTRU FANII DIN DUBAI

Sorana Cîrstea (30 de ani) a câştigat ieri turneul ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari după ce a învins-o în finală pe Katerina Siniakova (Cehia), cu 4-6, 6-3, 6-3.Cîrstea (30 ani, 86 WTA), care trecuse în semifinale de slovena Polona Hercog […]