Investiţiile judeţului ţinute sub lupă de CJ Dâmboviţa

La Consiliul Judeţean Dâmboviţa, preşedintele, Alexandru Oprea a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat o serie de subiecte legate obiectivul de investiţii „Lucrări de întreţinere periodică a drumurilor judeţene, prin covoare bituminoase”, privind drumurile judeţene asfaltate, cu o stare de degradare avansată şi o stare de viabilitate necorespunzătoare, pe o lungime totală estimată de 117,441 km, depus la Comisia Naţională de Prognoză, în vederea finanţării prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. A vorbit şi despre programul „Dezvoltarea Staţiunilor Balneare, derulat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, privind deschiderea sesiunii de depunere de proiecte de către unităţile adminsitrativ-teritoriale. Nu a omis să aducă în discuţie şi proiectele de investiţii depuse la Ministerul Turismului, în speţă,Centrul Salvamont, ce presupune extinderea şi reabilitarea actualului sediu. A ţinut să vorbească şi despre stadiul obiectivelor de investiţii, Modernizare DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia şi DN 7 Bâldana – Titu; stadiul investiţiei noului sediu al Reprezentanţei Auto Române Dâmboviţa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

OFSD Târgovişte a avut alegeri

După cum ştim, PSD Dâmboviţa este în plin proces de alegeri interne. Luni seară au avut loc alegerile la OFSD Târgovişte. Deputatul Carmen Holban a primit din nou votul de încredere pentru funcţia de preşedinte OFSD Târgovişte. Lucrările conferinţei de alegeri la OFSD Târgovişte au fost conduse de către deputatul […]