Reînscrierile pentru creșă și grădiniță au avut loc în perioada 6 iunie -14 iunie 2023, iar înscrierile pentru copiii care merg pentru prima oară la grădiniță și creșă au loc între 15 -30 iunie 2023, potrivit ordinului de ministru publicat miercuri, 31 mai, în Monitorul Oficial.
Din anul școlar care începe în toamnă au loc înscrieri și în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare, în localitățile unde sunt prea puțini copii pentru a se înființa grădinițe sau creșe.
Din toamna acestui an, înscrierea la grupa mijlocie la grădiniță va fi obligatorie, potrivit Legii Educației Naționale.
Părinții au putut să reînscrie copiii la grădiniță și creșă începând cu 6 iunie 2023, iar înscrierile pentru cei care nu au mers la grădiniță până acum au pe 15 iunie, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial.
Ordinul a fost aprobat cu întârziere față de termenul anunțat anterior pentru înscrieri și lansat în dezbatere publică, care era 23 mai pentru reînscrieri. Asta pentru că abia pe 24 mai calendarul a ajuns modificat pe masa Comisiei pentru dialog social.
Au fost reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.
Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă au putut fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei.
Pe 14 iunie 2023, ora 14:00 – a avut loc afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri
15-30 iunie 2023– Etapa I din cadrul procesului de înscrieri
Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.
Etapa I are trei faze:
Faza 1, între 15-20 iunie 2023
Faza a II-a, între 21-26 iunie 2023
Faza a III-a, între 27 – 30 iunie 2023
Pe 30 iunie 2023 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri
3-18 iulie 2023 Etapa a II-a din cadrul procesului de înscrieri
În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.
Etapa a II-a are trei faze:
Faza 1, între 3 – 6 iulie 2023
Faza a II-a, între 7 – 12 iulie 2023
Faza a III-a, între 13 – 18 iulie 2023
18 iulie 2023, ora 14,00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri
20-30 august 2023 – Etapa de ajustări
În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
31 august 2023, ora 14:00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări
8 septembrie 2023, ora 16:00 – Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2023 – 2024, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar.