Înscrieri la grădiniţa 2019: Procedurile încep în luna mai

Înscrierile la grădiniţă pentru anul şcolar 2019-2020 încep, potrivit calendarului stabilit de MEC, pe 20 mai. În ce priveşte copiii care sunt deja la grădiniţă, aceştia vor fi reînscrişi pentru anul următor începând cu 6 mai , etapa de reînscriere urmând să se încheie 17 mai 2019.
Pentru cei nou -veniţi la grădiniţă, prima etapă de înscriere are loc între 20 mai şi 14 iunie 2019. Cererile de înscriere vor fi depuse între 20 mai şi 7 iunie, iar între 10 iunie şi 14 iunie vor fi procesate . Copiii respinşi în această etapă vor putea fi înscrişi pe locurile rămase libere pentru etapa a doua.
A doua etapă de înscriere va avea loc între 24 iunie şi 26 iulie. Cererile vor fi depuse până pe 19 iulie, iar între 22 iulie şi 26 iulie acestea vor fi procesate. Copiii respinşi în această etapă se vor putea înscrie pe locurile rămase libere pentru etapa de ajustări, care va avea loc în perioada 29 iulie-30 august.
Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea fiecărei grădinţe, fiind afişat în loc vizibil. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reîn-scrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă.
în situaţia în care într-o grădiniţă numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice. Criteriile generale:
” Existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi
” Existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte
” Existenţa unui frate sau surori în grădiniţa respectivă
” Existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare.
Citeriile specifice sunt elaborate de fiecare grădiniţă în parte, fiind avizate de inspectoratul şcolar până la data de 18 mai
2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Documentaţie standard pentru achiziţiile publice de produse, derulate de beneficiarii PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a adus clarificări referitoare la intrarea în vigoare a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) nr. 1017/2019 privind aprobarea structurii, conţinutului şi modului de utilizare a Documentaţiei standard de atribuire a contractului de achiziţie publică sau sectorială de produse, precum şi a modalităţii […]