Informarea cetăţenilor pe timpul pandemiei, o prioritate a jandarmilor dâmboviţeni

Jandarmii dâmboviţeni au desfăşurat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul pandemiei de Covid-19. Sub autoritatea Instituţiei Prefectului, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu au fost afectuate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, centre comerciale şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. De asemenea, au continuat şi verificările pentru respectarea măsurii privind circulaţia persoanelor după ora 23:00.
Au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în special nepurtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, precum şi circulaţia unor persoane în intervalul orar 23:00 – 05:00.
Acţiunile informativ-preventive vor continua şi în perioada următoare, atât în spaţiile publice, cât şi în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Scopul acestora nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-
CoV-2.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtaţi masca de protecţie, să respectaţi măsurile de distanţare fizică, izolare şi carantină adoptate de autorităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

AVERTISMENTUL MEDICILOR! Creşte, de la o zi la alta, riscul de infectare cu SARS-CoV-2

Avertismentul medicilor este unul destul de dur. Spitalele COVID sunt din nou pline, iar cauza principală este creşterea numărului de cazuri care constă în faptul că lumea nu mai respectă regulile. Dacă nu vom respecta regulile de prevenţie, distanţarea socială şi chiar să ne limităm deplasările dacă nu reprezintă urgenţe, […]