Început de sezon la Complexul Turistic și de Natație

Date:

După pregătiri în cele mai mici detalii, la Complexul Turistic și de Natație a fost deschisă și zona de ștrand, condițiile și facilitățile oferite vizitatorilor fiind așa cum ne-am obișnuit, la înălțimea așteptărilor cele mai exigente. La început de sezon, obiectivul a fost vizitat de primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, de administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu. Gazdă a fost Ciprian Prisăcaru, directorul complexului. Într-o scurtă declarație de presă, primarul Cristian Stan i-a îndemnat pe târgovișteni să vină aici pentru odihnă și relaxare, în condiții care nu se regăsesc în județele limitrofe:

„La Complexul Turistic și de Natație suntem „pe litoralul de acasă”, aici unde începe noul sezon cu surprize foarte plăcute. Sperăm ca pe finalul săptămânii să crească puțin temperaturile, pentru ca vizitatorii să se poată bucura de cele câteva noutăți. Sunt umbrele noi, a fost achiziționat mobilier de plajă și tot ceea ce este necesar pentru a se putea petrece aici câteva ore agreabile.

Aproximativ 2500 de oameni pot petrece simultan câteva ore plăcute. Au fost și zile în care , în total, au fost 4000 de vizitatori. Personalul este foarte bine pregătit, să răspundă tuturor provocărilor. Complexul Turistic și de natație este o alegere bună nu numai pentru târgovișteni și dâmbovițeni, este o alegere bună și pentru cei din județele limitrofe. Sunt foarte multe facilități, și pentru copii dar și pentru adulți. Totul este pregătit, pentru a putea face față tuturor exigențelor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană Dâmbovița,  o invitație la contemplare și emoție

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița deschide porțile unei expoziții...

Un nou-născut grăbit să vină pe lume, naștere în ambulanță

O intervenție de rutină s-a transformat,  într-o misiune cu...

Investiții în teren, nu din birou, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vizitat localitățile de pe Valea Dâmboviței

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a efectuat recent o...

Vitezomanii au rămas fără permis

Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier...