Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” organizează la Târgovişte, în perioada 7 – 8 noiembrie 2014, Festivalul -Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLVI-a. Concursul, care este structurat pe patru secţiuni de creaţie – poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt, urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal şi se adresează creatorilor din toată ţara. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 7 noiembrie 2014, ora 11:00, la Muzeul de Artă din Târgovişte. În aceeaşi zi, între orele 15:00-17:30, tot la Muzeul de Artă din Târgovişte, va avea loc o masă rotundă cu tema „Promoţia de azi a Şcolii de la Târgovişte”, iar la ora 18:00, se va desfăşura vernisarea expoziţiei de grafică – Constantin P. Popescu şi sculptură – Ion Mărculescu. Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, ora 15:15, la Muzeul de Artă din Târgovişte, au loc decernarea premiilor celei de-a XLVI -a ediţii a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” şi lansarea cărţii „Festivalul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” ediţia a
XLVI-a, Târgovişte 2014″, editată
de Consiliul Judeţean Dâmboviţa – Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Societatea Scriitorilor Târgovişteni.
Average Rating
5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%
Târgul toamnei la Târgovişte
vin nov. 7 , 2014
Toamna, anotimpul roadelor şi al bogăţiei, ocupă un loc de cinste în calendarul tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român. Cu acest prilej, în zilele de 7- 9 noiembrie 2014, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa organizează în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, Festivalul „Rodica Bujor”- Târgul toamnei, moment ce împleteşte tradiţia cu omagiul […]
