Începe a lll-a ediţie a Festivalului Medieval Dracula

0 0

FESTIVALUL DRACULAIn această seară, începând cu ora 19, debutează activităţile cultural-artistice din cadrul celei de a III-a ediţii a Festivalului Medieval Dracula. Detalii despre această manifestare, care readuce, timp de trei zile, atmosfera medievală în vechea cetate de scaun, au fost conferite în conferinţa de presă susţinută de primarul Cristian Stan, îndrăgitul tenor Vlad Miriţă, actorul Bogdan Jianu, loan Isain şi etnologul Gabriela Ţopa. Festivitatea de deschidere va a vea loc în această seară, începând cu ora 19, la Curtea Domnească, unde este practic centrul de greutate al festivalului. Vor fi amenajate ateliere meşteşugăreşti şi vor fi organizate cunoscutele jocuri medievale. La Muzeul Tiparului -Casa Aramă, va fi vernisată o expoziţie tematică, iar trupa Lupii Albi va prezenta publicului prima parte a trilogiei „Dracula”. Nu vor lipsi Târgul de Rusalii şi nici parada medievală, programată mâine seară, pe traseul Gara de Sud – Bulevardul Carol I – Bulevardul Mircea cel Bătrân -Calea Domnească. Aşa cum au spus primarul Cristian Stan şi ceilalţi participanţi, festivalul are, de la un an la altul, un rol tot mai consistent pentru dezvoltarea brand-ului Voievodului Dracula şi pentru atragerea de turişti la Târgovişte. Din program nu lipsesc concertele Orchestrei Simfonice Muntenia şi ale grupului Truvierii – ultimii cu muzică europeană din sec. XIII-XVII.
Pe lângă ateliere şi jocuri medievale, cei mici se vor delecta cu spectacole de teatru de păpuşi.
Costurile acestei ediţii sunt mai mici comparativ cu anii trecuţi, contribuţia Primăriei Târgovişte fiind de 190.000 lei, la care se adaugă 20.000 lei de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

FESTIVALUL MEDIEVAL DRACULA
PROGRAMUL EVENIMENTULUI

JOI, 16 IUNIE
19.00 – Festivitate deschidere Festivalul Medieval Dracula – ieşirea lui Vlad Ţepeş din Turnul Chindiei 19.30 – Garda Cetăţii
19.45 – Deschidere zonă meşteri tradiţionali -fierărie, sticlărie, ţesătorie, ceramică, pielărie, argintar, papuşar, etc.
20.00 – Deschidere zonă de jocuri medievale şi petrecere a timpului liber
20.30 – Deschidere expoziţie tematică – „De la Vlad Ţepeş la Dracula” – privire asupra personajului istoric (Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti) – Casa Aramă
21.00 – Vernisajul expoziţiei de pictură – Vlad Ţepeş
DRACULEA – Ionuţ Dima (Sala Tronului)
21.30 Spectacolul – DRACULA – Reîntoarcerea –
Partea I – Asociaţia Culturală LUPII ALBI
22.00 – „La ceas de seară” – povestiri istorice, foc
de tabără, ambianţă muzicală Truverii
VINERI, 17 IUNIE
10.00 – 20.00 – Expoziţie tematică – „De la Vlad Ţepeş la Dracula” – privire asupra personajului istoric (Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti)
09.00 – 22.00 – Expoziţie pictură – Vlad Ţepeş DRACULEA – Ionuţ Dima (Curtea Domnească -Sala Tronului)
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă de jocuri medievale şi petrecere a timpului liber
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă meşteri tradiţionali –
demonstraţii (fierărie, sticlărie, ţesătorie, ceramică,
pielărie, argintar, păpuşar, etc.)
11.00 – Spectacol teatru de păpuşi, Vasilache şi
Mărioara – text popular
12.00 – Truverii – muzică, dansuri de curte;
12.00 – Înscrieri pentru ateliere de la ora 17.00
17.00 – 19.00 – Ateliere tematice cu participarea
publicului: sabie, călărie, dans, tir cu arcul, olărit,
textile, pielărit, vitralii etc.
18.00 – Spectacol teatru de păpuşi- Vulpea şi Ursul- după Ion Creangă
18.30 – Spectacol – Muzică şi poezia comedianţilor maestrului Will – TRUVERII 19.30 – GARDA CETĂŢII
20.30 – 21.30 – PARADA MEDIEVALĂ (Gara Târgovişte – B-dul Carol I – B-dul Mircea cel Batrân – Calea Domnească – Curtea Domnească) 21.30 – Spectacolul – DRACULA – Reîntoarcerea -Partea a II-a – Asociaţia Culturală LUPII ALBI 22.00 – Concert NIGHTLOSERS – Zona Casa Aramă
SÂMBĂTĂ, 18 IUNIE
10.00 – 20.00 – Expoziţie tematică – de la Vlad Ţepeş la Dracula – privire asupra personajului istoric (Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti)
10.00 – 22.00 – Expoziţie pictură – Vlad Ţepeş DRACULEA – Ionuţ Dima (Curtea Domnească -Sala Tronului)
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă de jocuri medievale şi petrecere a timpului liber
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă meşteri tradiţionali -demonstraţii (fierărie, sticlărie, ţesătorie, ceramică, pielărie, argintar, păpuşar, etc.) 10.00 – Înscrieri pentru ateliere/demonstraţii de la ora 11.30/17.00
10.30 – Spectacol de teatru de păpuşi -Vasilache şi Mărioara – text popular
11.00 – Deschidere – Târgul Moşilor LA CETATE -Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa (zona Casa Aramă)
11.30 – Ateliere tematice cu participarea publicului de: sabie, călărie, dans, tir cu arcul, olărit, textile, pielărit, vitralii etc. 12.00 – GARDA CETĂŢII
12.30 – TRUVERII – concert, prima parte „PERE-GRINATIO” – muzică europeană din secolele XIII –
XVII
17.00 – 19.00 – Ateliere tematice cu participarea publicului: sabie, călărie,dans, tir cu arcul, muzică şi dansuri de curte, olărit, textile, pielărit, vitralii. 19.00 – Spectacol TRUVERII – Concert, partea a doua „PEREGRINATIO” – muzică europeană din secolele XIII – XVII 19.30 – GARDA CETĂŢII
20.00 – Spectacol de teatru de păpuşi – Păcală -text popular
21.30 – Spectacolul – Dracula Reîntoarcerea -Partea a III-a – Asociaţia Culturală LUPII ALBI 22.00 – Concert Orchestra Simfonică Muntenia şi ANA CEBOTARI – muzică românească veche -Casa Aramă
DUMINICĂ, 19 IUNIE
10.00 – 20.00 – Expoziţie tematică – de la Vlad Ţepeş la Dracula – privire asupra personajului istoric (Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti)
10.00 – 22.00 – Expoziţie pictură – Vlad Ţepeş DRACULEA – Ionuţ Dima (Curtea Domnească -Sala Tronului)
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă de jocuri medievale şi petrecere a timpului liber
10.00 – 22.00 – Activităţi zonă meşteri tradiţionali -demonstraţii (fierărie, sticlărie, ţesătorie, ceramică, pielărie, argintar, păpuşar, etc.) 10.00 – Înscrieri pentru atelierele de la ora
11.00/17.00
11.00 – 13.00 – Ateliere tematice cu participarea publicului – sabie, călarie,dans, tir cu arcul, muzică şi dansuri de curte, olărit, textile, pielărit, vitralii etc. 12.00 – GARDA CETĂŢII
12.30 – Spectacol teatru de păpuşi – Vulpea şi Ursul – după Ion Creangă
13.00 – TRUVERII – concert, prima parte DE DRAG DE DOMNIŢE – poveşti muzicale de dragoste din europa secolelor XII – XIX- Zona Casa Aramă 16.30 – Spectacol teatru de păpuşi- Păcală – text popular
17.00 – 19.00 – Ateliere tematice cu participarea publicului: sabie, călărie,dans, tir cu arcul, muzică şi dansuri de curte, olărit, textile, pielărit, vitralii etc. 19.00 – Spectacol de păpuşi – Doi prieteni – după Ion Creangă
19.30 – GARDA CETĂŢII
20.30 – TRUVERII – Concert, partea a doua – DE DRAG DE DOMNIŢE – poveşti muzicale de dragoste din Europa secolelor XII – XIX 21.30 – Spectacolul – Dracula Reîntoarcerea – integral – Asociaţia Culturală Lupii Albi 22.45 – Închiderea Festivalului Medieval Dracula -ediţia a III-a

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Reducerea CAS ar putea lăsa pensionarii fără pensii

Reducerea CAS cu 5 procente ar putea pune statul în imposibilitatea de a plăti pensiile românilor, spun specialiştii. Cu toate acestea, experţii s-au concentrat doar pe partea pozitivă a acestei măsuri, mizând că salariaţii români vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunare, uitând de cele 5 milioane de pensionari […]