Incendiu de vegetație în localitatea Butoiu de Sus

Date:

Detașamentul de Pompieri Găești a  intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

La fața locului echipajul de la Detașamentul de Pompieri Găești a constatat faptul că arde vegetație pe o suprafață de aproximativ 5 hectare.

S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Opriți arderea vegetației  uscate 

Incendiile de vegetație pot reprezenta o amenințare majoră pentru comunități și mediul înconjurător. În condiții de vânt puternic și secetă, focul se propagă cu rapiditate, iar efortul pompierilor pentru a-l stinge este imens.

Din cauza riscului mare pe care îl prezintă aceste incendii, rugăm populația să fie conștientă și responsabilă, să ia măsurile adecvate pentru a preveni izbucnirea incendiilor și să evite arderea intenționată a vegetației uscate. 

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Iată cum poți contribui la prevenirea acestor situații:

 Nu aprinde vegetația uscată! Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale.

 Renunță la utilizarea focului în zone cu potențial de incendiu sau în condiții de vânt intens.

 Fii precaut cu țigările aprinse și nu le arunca fără grijă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Impactul Inteligenței Artificiale în Marketingul Digital în 2025

În 2025, Inteligența Artificială (AI) va deveni nu doar...

Accident rutier în afara localității Mircea Vodă

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu...