ÎNCĂ O REMIZĂ LA TÂRGOVIȘTE PENTRU TRICOLORII LUI COSTIN CURELEA

Date:

România U20 a remizat 1-1, marți seară, la Târgoviște, cu reprezentativa similară a Poloniei, în ultima etapă din actualul sezon al Elite League U20. Echipa națională de fotbal a României sub 20 de ani a întâlnit marți seara selecționata similară a Poloniei, la Târgoviște, în ultimul meci din actualul sezon al Elite League U20.
Înaintea acestui joc, trupa lui Costin Curelea făcuse egal fără goluri cu Italia U20, la finalul săptămânii trecute, tot la Târgoviște.

Meciul dintre cele două echipe a început cu câte o ocazie de fiecare parte până în minutul 10, însă fără modificări de scor. În minutul 22, tricolorii mici au avut oportunitatea să deschidă scorul, dar șutul lui Doru Andrei, trimis din lovitură liberă, a fost respins de Kikolski. Tot România, prin Trică, a mai avut o ocazie importantă, dar scorul a rămas nemodificat, scrie eurosport.ro.
În minutul 31, Polonia a semnat și ea o ocazie importantă, prin Misiak, dar a reluat puțin pe lângă poartă.
Până la intrarea la vestiare, oaspeții au deschis scorul, în minutul 37. Buksa a introdus mingea în ațe și a modificat tabela cu o reluare la colțul scurt, stabilind scorul pauzei.

În repriza secundă, România a încercat să obțină egalarea, care a venit până la urmă spre final de meci, în minutul 71. Bodișteanu, din pasa lui Cojocaru, a scuturat plasa, pentru 1-1, restabilind egalitatea pe tabelă după momente în care naționala noastră a dominat jocul.
Și după gol România a încercat să mai marcheze o dată, având mai multe inițiative ofensive la poarta polonezilor.
Până la urmă jocul s-a terminat 1-1, la capătul unei confruntări în care România și-a creat mai multe ocazii de a înclina balanța în favoarea ei.
ROMÂNIA U20 – ITALIA U20, ECHIPELE DE START
România U20
Titulari: Robert Popa – Tony Strata, Ștefan Duțu, Ionuț Pop, Alexandru Șuteu – Robert Filip, Aurelian Ciuculete – Andreas Sfaiț, Gabriel David, Doru Andrei – Atanas Trică
Rezerve: Alexandru Bordei, Ștefan Lefter – Sergiu Pîrvulescu, Ștefan Bodișteanu, Ionuț Cojocaru, Robert Sălceanu, Denis Rența, Szabolcs Szilagyi, Denis Radu, Antonio Bordușanu, Vladislav Blănuță, Botond Gergely
Selecționer: Costin Curelea
Polonia U20
Titulari: Kikolski – Misiak, Smolarczyk, Koperski – Krajewski, Koton, Neugebauer, Biedrzycki – Karasek, Buksa, Majchrzak.
Rezerve: Zich – Matyjewicz, Lipkowski, Lukasiak, Gerbovski, Zuberek, Kostka, Karasinski, Bukowski, Lewicki, Drachal
Selecționer: Milosz Stepinski

LOTUL CONVOCAT DE SELECȚIONERUL COSTIN CURELEA PENTRU JOCURILE DIN MARTIE
PORTARI: Robert Popa (FCU 1948 Craiova), Alexandru Borbei (US Lecce / Italia), Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara)
FUNDAȘI: Tony Strata (Ajaccio / Franța), Denis Radu (ACS Petrolul 52), Ștefan Duțu (CS Afumați), Botond Gergely (AFK Csikszereda), Sergiu Rimovecz (CSM Reșița), Ionuț Pop (Corvinul Hunedoara), Alexandru Șuteu (FC Unirea Dej), Sergiu Pîrvulescu (Gloria Buzău), Robert Sălceanu (Gloria Buzău)
MIJLOCAȘI: Doru Andrei (FC Voluntari), Andres Sfaiț (Salrenitana / Italia), Szabolcs Szilagyi (Mezőkövesd Zsóry / Ungaria), Aurelian Ciuciulete (FC Unirea Dej), Gabriel David (FC Botoșani), Denis Rența (Sepsi OSK), Ștefan Bodișteanu (Oțelul Galați), Antonio Bordușanu (SC Dinamo 1948), Robert Filip (CFR Cluj)
ATACANȚI: Atanas Trică (CS Tunari), Vladislav Blănuță (FCU 1948 Craiova), Ionuț Cojocaru (Farul Constanța)
Programul României U20 din luna martie:
Joi, 21 martie: România – Italia, 0-0
Marți, 26 martie: România – Polonia 1-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

PJDL este o gură de oxigen pentru administrațiile locale 

Programul Județean de Dezvoltare Locală este un succes și...

Accident rutier soldat cu pagube material pe DN 72A Priseaca

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu...

Mai mulţi cetăţeni au fost depistaţi în ultimele zile cu nereguli pe aeroporturi 

În ultimele zile, echipele mixte care desfășoară controale în...