În ultima săptămână, pompierii au intervenit în medie pe zii la stingerea a patru incendii, în total
au fost 30 incendii la locuinţe, anexe gospodăreşti și vegetație uscată.
Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, în toată această perioadă, peste 130 de pompieri au fost la datorie, zilnic, pregătiți să acționeze pentru protecția și siguranța persoanelor prin asigurarea intervenției operative.
Echipajele din cadrul subunităților de intervenție au executat 98 misiuni de recunoaștere și informare preventivă în localități din raioanele de intervenție și 32 acțiuni de verificare la secțiile de ATI ale unităților spitalicești de pe raza județului Dâmbovița.
Pe fondul creşterii semnificative, în ultima perioadă, a numărului incendiilor de vegetație uscată produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, care pot afecta construcţiile, fondul forestier sau principalele căi de transport (rutiere și feroviare) aflate în vecinătate, vă reamintim principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.