Îmbunătăţirea serviciilor sistemului sanitar public va fi principala prioritate a Ministerului Sănătăţii în acest an

0 0

Parlamentul a adoptat Legea bugetului de stat pentru anul 2019, care conţine cel mai mare buget de după 1989 destinat Ministerului Sănătăţii, respectiv o sumă considerabil mai mare decât în 2018. Majorarea este de circa 12% faţă de anul trecut, iar bugetele propuse pentru MS si CNAS ajung în acest an la 4,84% din PIB, un fapt îmbucurător pentru realizarea dezideratelor cuprinse în Programul de guvernare al
PSD.
Îmbunătăţirea serviciilor sistemului sanitar public va fi principala prioritate a Ministerului Sănătăţii în acest an, cea mai mare creştere fiind reprezentată de cheltuielile pentru investiţii, unde suma este de 1.183.535 mii lei, faţă de 193.422 mii lei în anul 2018. Majorările reprezentative se referă la sumele destinare cabinetelor medico-sociale, unde standardul de cost creşte în acest an de la 11.285 lei/an/pat la 20.986 de lei.
Deputatul PSD Dâmboviţa, Carmen Holban a prezentat pe larg priorităţile din domeniul sănătăţii: „Un aspect important în ceea ce priveşte buna funcţionare a domeniului Sănătăţii este finanţarea segmentului medicina de familie, care are în acest an un plus de peste 22% faţă de anul trecut.
Preocuparea devine concretă pentru asigurarea medi-cinei primare la un înalt nivel de calitate, pentru a se reuşit servicii medicale de calitate pentru beneficiari. Centrele medico-sociale şi cabinetele şcolare vor avea astfel creşteri importante din punct de vedere bugetar, fapt ce va avea efecte pozitive pentru starea generală de sănătate a populaţiei.
Un alt capitol semnificativ este reprezentat de sumele ce vor fi utilizate pentru proiectele cu fonduri externe nerambursabile, care a crescut cu peste 85%.
De asemenea, pentru programele de sănătate şi celelalte acţiuni prioritare în acest an, bugetul a fost majorat cu 24%, raportat la 2018.
La nivel salarial, creşteri însemnate sunt prevăzute pentru majorările acordate rezidenţilor şi altor categorii de personal din cabinetele de medicină sportivă şi cabinetele şcolare.
Reamintesc că anul trecut, odată cu noua grilă de salarizare, un medic primar are acum un salariu de bază brut de 13.338 lei, faţă de 6.010 lei brut înainte de 1 martie 2018, iar un medic specialist de 10.563 de lei, raportat la 4.675 de lei anterior majorărilor.
Unul dintre amendamentele adoptate de plenul reunit al Parlamentului este suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 295 milioane lei la capitolul „Sănătate, bunuri şi servicii”, pentru finanţarea programului privind distribuirea de vitamina D, dar şi a Programului „Panorama”, ce vizează testări prenatale ale femeilor însărcinate, precum şi a programului de testare a marker-ilor tumorali.
De asemenea, a mai fost votat un amendament care majorează bugetul MS cu 230 milioane lei pentru susţinerea de către CNAS a programului „Diabet juvenil”. Cele două amendamente au ca sursă de finanţare diminuarea bugetelor serviciilor de informaţii, fapt îmbucurător având în vedere că sănătatea românilor este extrem de importantă!
Faptul că România a avut a patra creştere economică din Uniunea Europeană a avut, fără îndoială, un efect benefic asupra construcţiei Bugetului de stat pentru 2019.
Sunt convinsă că bugetul sănătăţii va rezolva foarte multe dintre urgenţele sistemului în acest an, iar românii se vor putea bucura de servicii de sănătate la standarde cât mai apropiate de nivelul ţărilor europene dezvoltate”, a declarat Carmen Holban.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Contractele de achiziţie publică derulate de beneficiarii publici ai PNDR 2020 trebuie actualizate

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale aduce clarificările necesare cu privire la modalitatea de actualizare a contractelor de achiziţie publică de lucrări în derulare şi la procedurile de atribuire în desfăşurare, aferente contractelor de finanţare încheiate cu autorităţile publice, în contextul modificărilor privind salariul minim din domeniul construcţiilor, prevăzute în OUG […]