Iarna le dă de furcă turiştilor în masivuI dâmboviţean Bucegi

I.B.

masina in zapadaCu toate că mai sunt câteva zile şi primăvara îşi va intra în drepturi, la munte iarna nu se lasă dusă şi le dă de muncă jandarmilor. In urma unei solicitări telefonice, jandarmii din cadrul Postului Montan Zănoaga au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate. Cei cinci tineri, trei din municipiul Bucureşti, unul din Braşov şi unul din Tulcea se aflau cu autoturismele în deplasare pe DJ 713 Dichiu-Piatra Arsă şi intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Piatra Arsă. La un moment dat, în zona Vânturiş au derapat şi au rămas blocaţi în zăpadă, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea. In urma acţiunii jandarmilor montani, turiştii au fost sprijiniţi cu un utilaj de tasare şi nivelare a pârtiei să deblocheze autovehiculele şi conduşi în siguranţă până în zona Dichiu, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani. Pentru prevenirea accidentelor în zonele montane sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii din cadrul Posturilor Montane Ordine Publică Peştera şi Zănoaga recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:
– înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu; – plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor; nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
– informaţi cabanierul asupra traseului ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele dumneavoastră în acesta; – alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
– folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu;
– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
– apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la lucrătorii Salvamont, respectaţi indicaţiile acestora;
– nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
– nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Aproape 200 de dâmboviţeni mai puţini pe fondul natalităţii reduse

In cursul anului trecut, principalele fenomene demografice au fost caracterizate de uşoare creşteri în raport cu intervalul precedent. S-au născut în total 4551 de copii, cu 76 mai mulţi decât în 2014 şi au fost înregistrate 6315 decese. A rezultat un spor natural negativ de -1784 de persoane, care confirmă […]