
Vești bune pentru tinerele familii din Cartierul Sagricom! Lucrările de construire a primei grădinițe se apropie de final! Este vorba despre un proiect realizat în baza parteneriatului dintre Primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale, care a presupus construcția unui imobil P+E, care va găzdui trei grupe de copii. Clădirea are o suprafață desfașurată de 720 mp.
„Sursa de finanțare o reprezintă Programul Operațional Regional Axa Prioritara 10, “Îmbunătățirea Infrastructurii Naționale”. Tot în această zonă, administrația locală târgovișteană va construi o creșă, tot din fonduri nerambursabile, dar și un teren de sport multifuncțional”- a precizat primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan.