FOTBAL JUDEŢEAN ÎN LIGA A 4-A VA FI CEL MAI ECHILIBRAT CAMPIONAT

S.A.
0 0

SPORTDe-a lungul anilor, divizia D, seria I sau mai nou Liga a 4-a, a reprezentat „sarea şi piperul” campionatului respectiv.
Ştim cu toţii că echipa care făcea legea era GLORIA CORNEŞTI, ani buni. Acum aceasta nu mai există, după ce a cedat locul din Liga a 3-a celor din POPEŞTI LEORDENI. Conform R.O.A.F., refuzul de a continua activitatea în Liga a 3-a duce la o sancţiune de suspendare de trei ani. Dar a fost, aţi văzut cum a fost campionatul trecut (2013-2014), fără probleme deosebite.
Acum începe un altul, cu mici excepţii, aceleaşi echipe. După mulţi ani de activitate în Liga a 4-a, au dispărut PETROLUL VALEA MARE şi GAZ METAN FINTA. Păcat, au fost două cluburi cu o existenţă de zeci de ani, cu rezultate foarte bune, ambele au câştigat şi CUPA ROMÂNIEI, faza judeţeană. Dar, despre echipele care au fost, numai de bine…
Cele 18 protagoniste ale Ligii a 4-a, în ediţia 2014-2015, sunt de valoare aproximativ egală. Aşteptăm să vedem ce transferuri vor efectua, cine se va întări.
După evoluţiile din campionatul trecut, cele mai mari şanse să termine competiţia pe podium le au FLACĂRA MORENI, F.C. ANINOASA, BRADUL
MOROENI, ATLETIC FIENI, VOINŢA
PIETROŞIŢA, COMERŢUL BREZOAELE, PETROLUL
TÂRGOVIŞTE. Probabil, dintre acestea, una va participa la baraj, dacă se va mai organiza.
După semnalele anului acesta din Liga a 3-a, unde este lipsă acută de jucători valoroşi, cine reuşeşte să promoveze jucători tineri are şanse mari pentru a încheia competiţia în plutonul fruntaş, ar fi posibil să nu se mai dea baraj, câştigătoarea campionatului judeţean să promoveze în Liga a 3-a direct.
Cum mai este puţin până la prima etapă (16 august), toate echipele şi-au început pregătirile, iar la sfârşit de săptămână şi-au programat câte un „amical”. Nici în conducerile tehnice nu sunt schimbări esenţiale. Se pare că
domul primar NELU TUDORACHE a
numit la conducerea tehnică un jucător din propria echipă. Este vorba de
BOGDAN TUDORACHE. Pentru cei
care nu-l cunosc, nu-i ştiu „viaţa fotbalistică” a mijlocaşului din BREZOAELE, sunt în măsură să vă spun că BOGDAN
a fost junior la PRECIZIA SĂCELE, în Divizia B. F.C.M. TÂRGOVIŞTE a făcut
demersurile necesare şi l-a transferat
pe BOGDAN la TÂRGOVIŞTE, unde a
jucat tot ca junior la F.C.M., în B. Era un talent real, un jucător care promitea mult, antrenorii de la acea vreme îşi puneau mari speranţe în talentul său. Dar, după un timp, BOGDAN a părăsit
clubul F.C.M. TÂRGOVIŞTE,
regăsindu-l după ani, la COMERŢUL BREZOAELE. Am convingerea că va face treabă bună la BREZOAELE, aşa
cum s-a impus ca jucător tehnic, cred că şi ca antrenor se va impune. Personal, îl susţin şi îi doresc mult succes.
Era timpul ca BENI POPESCU să iasă la „rampoă” şi ca antrenor, pentru că viaţa, experienţa sa îl obligă să împărtăşească celor tineri din vasta lui experienţă, unde a evoluat de la divizia A la ONOARE. De altfel, s-au văzut rezultatele celor din PERŞINARI, care au obţinut cea mai bună clasare în ediţia trecută, locul 6.
Cu mici excepţii, la toate echipele sunt la conducerea tehnică antrenori, foşti jucători de prima mână, bine pregătiţi: REMUS GÂLMENACEA,
RĂZVAN TOBOŞARU, GABI
PARASCHIV, FLORIN TUDOSE,
GOGU BUCURICĂ, AURICĂ GO-DINAC, CRISTI DUŢĂ, etc. Sunt o
parte din antrenorii tineri cu rezultate deosebite cât au evoluat în teren ca fotbalişti. A revenit în fotbalul Ligii a 4-a după mulţi ani în „anticamera” Ligii
a 4-a, PROGRESUL MĂTĂSARU,
marea echipă a lui GABI POPA.
COMERŢUL VIIŞOARA, după o scurtă
pauză în ONOARE, ocupă din nou un loc în Liga a 4-a. Pentru prima dată,
„LIBERTATEA” URZICEANCA apare
în Liga a 4-a. Este meritul exclusiv al lui DAN IVAN, artizanul acestei echipe, cu rezultate deosebite. Sperăm că aceastea trei, venite sau revenite în prima categorie valorică, să reuşească să se menţină în Liga a 4-a, chiar dacă nu le va fi uşor.
Ştim cu toţii câte probleme există astăzi în fotbalul românesc, la toate nivelele. Dar dacă se doreşte cu orice preţ, se poate să faci eforturile necesare pentru a menţine în competiţie echipa satului sau a comunei. Pentru că vrem sau nu, trebuie să recunoaştem, „politicul” are un cuvânt decisiv în sprijinirea propriilor echipe. Acolo unde primarul este „AS”, nu-l interesează fotbalul, chiar şi când vine votarea. Noii candidaţi la locurile din primării îşi înfiinţează propriile echipe pe care se bazează la vot. Este o realitate tristă.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Obiectiv modest, lot modest, cantonament modest! Chindia se joacă de-a pregătirea la propriul stadion

Dintr-o echipă cu ceva pretenţii în liga a III-a, Chindia a intrat, din această vară, în rândul echipelor care se identifică, întru totul cu eşalonul în care evoluează. Mai exact, roş-albaştrii au încetat să se mai numere printre formaţiile cu pretenţii ale eşalonului, dovadă ultimele întâmplări petrecute la clubul din […]