Fonduri consistente pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole

Date:

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat în dezbatere proiectul de Ghid al solicitantului pentru DR 23 „Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii unor produse alimentare şi produse transformate.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 65% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 10 milioane euro/proiect pentru proiectele de investiții de înființare în sectorul panificaţie. Sectorul de panificație cuprinde produsele obținute în cadrul grupei 107 – Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase, cu clasele CAEN aferente, inclusiv fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, 

Sprijinul nu va depăși 3 milioane euro/proiect pentru celelalte tipuri de investiții, între care fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei – fabricarea îngheţatei şi altor produse asemănătoare îngheţatei, cum este sorbetul; fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon. 1061- Fabricarea produselor de morărit, din care: fabricarea amestecurilor de făină şi făină mixtă preparată şi a aluaturilor pentru pâine, prăjituri, biscuiţi sau cozonac; fabricarea produselor din cereale pentru mic dejun; fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase: fabricarea ciocolatei şi a specialităţilor de ciocolată; fabricarea produselor zaharoase: caramele, nuga, fondante, ciocolată albă; fabricarea dulciurilor sub formă de tablete şi pastile. 

Antreprenorii trebuie să asigure cofinanțare din surse proprii de cel puțin 35% din valoarea cheltuielilor eligibile, ceea ce înseamnă că, la un proiect cu 10 milioane EUR fonduri nerambursabile, beneficiarul trebuie să aducă de acasă 5,4 milioane de euro, cofinanțare. Plus toate cheltuielile neeligibile. 

 Bugetul acestei linii de sprijin este de 150 de milioane de euro. 

 Solicitanții trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției, condiție de  eligibilitate care  se verifică la momentul contractării. Criteriul se consideră îndeplinit prin verificarea însuşirii Declaraţiei aferentă cererii de finanţare-bifei şi în baza corelării informaţiilor din cererea de finanțare, bugetul indicativ propus și rezultat în urma evaluării. Documentele doveditoare se vor prezenta în etapa de contractare (documente care dovedesc capacitatea şi sursa de cofinanţare, documente de la bancă/trezorerie) în termenul de maxim 3 luni pentru proiecte care vizează achiziții simple, respectiv, de maxim 6 luni pentru proiecte care vizează achiziții complexe, de la transmiterea Notificării beneficiarului privind selectarea cererii de finanţare și semnarea contractului de finanțare. Beneficiarul trebuie să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului. 

Reprezintă cheltuieli eligibile construcţia de clădiri,  instalații, utilaje şi echipamente identificate ca necesare prin Studiul de fezabilitate/Cererea de finanțare, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare, infrastructură internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor, sisteme supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect etc. În această categorie sunt cuprinse și cheltuieli  pentru asigurarea respectării condițiilor de igienă și a fluxului tehnologic, precum spațiile destinate personalului de producție: laboratoare, vestiare tip filtru pentru muncitori, spațiu pentru servirea mesei,etc;  

Este finanțată și achiziţionarea, inclusiv în leasing de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport compacte, specializate. Vor fi considerate cheltuieli eligibile, mijloacele de transport specializate care  transportă numai un anumit tip de materii prime/ mărfuri adecvate activității eligibile descrise în proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Artificiile din Australia 2025: Un Spectacol de Lumină și Culoare Inspirator

Artificiile sunt mai mult decât simple jocuri de lumină...

ᐈ Cum să stimulați creșterea părului

【Cum să stimulați creșterea părului】✨ Sfaturi practice pentru un...

În județul Dâmbovița sunt în desfășurare proiecte strategice pentru agricultură și siguranța comunităților

 Județul Dâmbovița beneficiază în prezent de două proiecte esențiale...