Prin Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, firmele românești din aceste categorii, înființate recent, care fac afaceri în domenii precum turismul, IT-ul, construcțiile, vor putea obține noi finanțări, de până la 500.000 de lei fiecare. Programul a fost propus oficial de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și are alocat un buget de 52 milioane de lei, în anul 2023.
Potrivit proiectului de procedură de implementare, firmele beneficiare vor lua credite de cel puțin 250.000 de lei de la bănci partenere în viitorul program. Ajutorul acordat unei firme beneficiare va fi de maximum 500.000 lei , reprezentând cel mult 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente împrumutului de la bancă.
Ajutorul de minimis, sub formă de primă de capital, va diminua creditul pentru investiții luat de la bancă. Beneficiarul va putea primi sprijinul după ce a făcut cheltuielile eligibile aferente investiției.
Conform procedurii propuse, vor fi eligibile în cadrul programului firmele care desfăşoară activităţi autorizate pe codurile CAEN aferente următoarelor diviziuni: 41 – Construcții de clădiri ; 63 – Activități de servicii informatice ; 74 – Alte activități profesionale, științifice și tehnice ; 79 – Activități ale agențiilor turistice și a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistență turistică ; 86 – Activități referitoare la sănătatea umană
Pe lângă domeniile menționate, firmele beneficiare vor trebui să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate, printre care aceea de a fi înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri.
Sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau întreprinderi mijlocii (au până la 249 de angajaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei) și să fi fost înființate cel târziu la data de 31.12.2020.
Persoanele care au calitatea de asociaţi sau acţionari și care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul prezentului program decât cu o singură societate.
Sunt eligibile firmele care nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul semnării acordului de finanțare și care nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare consecutive pentru o întreprindere unică.
