Primăria Dărmănești, condusă de liberalul Valentin Mihalache, a obținut finanțare pentru reabilitarea termică și modernizarea grădiniței din satul de centru. Fondurile vor fi alocate prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice. Despre acest proiect, edilul a declarat:
“Comuna Dărmănești primește finanțare pentru modernizarea din temelii a Grădiniței cu program normal Dărmănești. Nu ne oprim aici, alături de echipa PNL Dărmănești și aparatul de specialitate din primărie, vom atrage și alte fonduri în anul 2023.”
Potrivit listei obiectivelor finanțate în cadrul programului, suma propusă este de aproape 1,4 milioane de lei, iar proiectul a primit un punctaj maxim.
Agenda propusă de primarul Valentin Mihalache pentru 2023 cuprinde o listă întreagă de obiective, printre care asfaltare drumuri comunale; realizarea de piste pentru biciclete între satele Dărmănești și Mărginenii de Sus; înființarea unui parc fotovoltaic pentru producerea de energie electrica și asigurarea necesarului de consum din comună; înființarea unei baze sportive în aer liber ( teren fotbal- tenis de câmp, teren baschet, mese de tenis pentru tenisul de masă, tribune, nocturnă si vestiare).