FINAL DE AN IN LIGA A III-A

Mihai ROŞOIU

Încheiat în ultimul weekend al lunii noiembrie, o dată cu terminarea rundei a 15-a, turul competiţiei Liga 3 şi-a stabilit clasamentele finale ale iernii de abia după judecarea ultimelor cazuri aflate pe rolul Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, toate având ca obiect folosirea de jucători aflaţi în stare de suspendare.
Aerostar vrea să revină în Liga 2, Paşcaniul e singura fără puncte din Liga 3
Seria I şi-a încheiat turul cu Aerostar Bacău în fotoliul de lider, gruparea antrenată de Daniel Munteanu propunându-şi să revină în eşalonul secund imediat după retrogradarea din vară. Podiumul seriei este completat de Foresta Suceava şi ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ, primele trei clasate având fiecare câte două eşecuri.
Băcăuanii au un avans de patru puncte în faţa sucevenilor şi şase în faţa nemţenilor, în acelaşi timp Foresta fiind lider la goluri marcate, cu un total de 43 de goluri reuşite în 15 meciuri.
La polul opus al clasamentului se află CSM Paşcani, singura echipă din toate cele cinci serii care nu a obţinut măcar un punct. Ieşenii au pierdut toate cele 15 partide jucate, au cea mai slabă defensivă din întreaga competiţie, cu 80 de goluri primite. Mai mult, CSM Paşcani deţine recordul negativ al sezonului pentru cele mai multe goluri încasate într-un meci, fiind învinsă de două ori cu 10-0, o dată în deplasare, la Foresta şi o dată acasă, de către Sporting Lieşti.
Duel în patru în seria a doua
Egalul alb din derby-ul cu Mostiştea Ulmu i-a asigurat echipei Unirea 04 Slobozia titlul de campioană a turului, gruparea ialomiţeană iernând la un punct distanţă de ocupanta locului secund CS Afumaţi. Totodată, Unirea are trei puncte în faţa adversarei din ultima etapă şi patru în faţa altei grupări ilfovene, CS Tunari. Returul va debuta în forţă, prima etapă din 2020 având în program derby-ul dintre CS Afumaţi şi Mostiştea Ulmu, un duel între singurele echipe care au primit mai puţin de 10 goluri în turul seriei. Mai mult, ilfovenii au şi cel mai bun atac din întreg eşalonul, cu un total de 51 de goluri în 15 meciuri, cu o medie de 3,4 goluri marcate pe meci.
Progresul Spartac şi CSM Slatina – braţ la braţ, U Craiova 1948 SA – fără rival
În seria a treia, lupta pentru promovare pare a se rezuma la un duel la baionetă între Progresul 1944 Spartac şi CSM Slatina, echipe aflate la egalitate de puncte pe primele două locuri, cu plus de şase goluri marcate pentru bucureşteni. Distanţa faţă de următoarele două clasate, Universitatea Craiova 2 şi Flacăra Moreni este de şapte puncte, context în care, pentru moment, doar nişte accidente în retur ar mai putea încurca socotelile Progresului şi Slatinei.
CLASAMENTELE GENERALE ALE CELOR CINCI SERII
În schimb, mult mai simplă pare a fi situaţia din seria a patra, acolo unde U Craiova 1948 SA simte deja aerul eşalonului secund după un tur fără eşec, în care a remizat doar de două ori. Cele 13 puncte avans faţă de Şoimii Lipova şi 14 faţă de Chişineu Criş ar trebui să fie mai mult decât suficiente pentru gruparea antrenată de Eugen Trică.
Recea pe val, Luceafărul în picaj
Încă din primele runde, ACS Fotbal Comuna Recea şi Luceafărul Oradea au emis pretenţii la promovarea din seria a cincea a eşalonului al treilea. Cele două s-au perindat pe rând pe fotoliul de lider, dar Luceafărul Oradea a lăsat impresia că are mai multe atu-uri în mânecă până aproape de finalul turului. Ironia a făcut ca şocul provocat de despărţirea de maramureşenilor de antrenorul principal Romulus Buia să aibă un efect negativ asupra bihorenilor. Practic, din acel moment Luceafărul a început să piardă teren şi cu doar un punct în ultimele patru etape a ajuns la opt puncte în spatele celor de la Comuna Recea, coborând pe locul trei în clasament.
De sincopa prelungită a bihorenilor a profitat Minaur, care a urcat pe doi şi are cu patru puncte mai mult decât Luceafărul, dar şi cu patru mai puţin decât Comuna Recea.
Sezonul 2019-2020 se va relua pe 7 martie, atunci când se va disputa prima etapă a returului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

NEGUŢ A FOST CEL MAI BUN

Începând cu acest sezon de CASA Liga 1, deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător. Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele rundei a 21-a: 1. Dinamo Bucureşti – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1 – 2, Goran Karanovic (Sepsi […]