„FERESTRE IN TIMP” Ediţia a Vl-a

Ş.E.

muzeuComplexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Primăria Vulcana Pandele, Căminul Cultural „ZVOR DE APĂ VIE” din Vulcana Pandele şi Biblioteca comunei Vulcana Pandele, organizează astăzi, 12 aprilie 2013, începând cu ora 11:00, evenimentul „FERESTRE ÎN TIMP” ediţia a IV-a, ce se va desfăşura în holul Primăriei Vulcana Pandele.
„În cadrul acestui eveniment se va vernisa expoziţia de fotografie „Fie în lume cât de bine, nu-i ca acasă la tine” – de la arhitectura tradiţională la arhitectura satului de azi, ce va ilustra prin fotografii o parte a patrimoniului arhitectural al comunei Vulcana Pandele, dar şi a personalităţilor legate de aceasta: gravorul Gabriel Popescu şi poetul N.O. Dallocrin, ambii fiind născuţi pe aceste meleaguri”, a declarat Marilena lordache, purtător de cuvânt la CNM.
„Expoziţia îşi propune să reliefeze transformările şi modul de evoluţie a satului care încă mai păstrează o parte din acele construcţii vechi pe care turiştii le pot admira în plimbările lor prin această zonă.
Evenimentul încearcă o reconstituire a memoriei comunei Vulcana Pandele de odinioară, să readucă în atenţia privitorului imagini deosebite despre oameni, locuri şi tradiţii, surprinse cu ocazia căutărilor sau cercetărilor etnografice de teren. Aici, arhitectura populară tradiţională deţine o deosebită valoare estetică şi documentară reprezentând un cumul de experienţe, cunoştinţe şi emoţii.
Această expoziţie este doar o sugestie, o fereastră deschisă spre un orizont, iar comuna Vulcana Pandele merită a fi ţinta unui asemenea demers, de identificare a caracteristicilor esenţiale şi o confirmare a valorii ei.
Pentru publicul interesat de arhitecură, în cadrul acestui eveniment, va avea loc şi lansarea cărţii „Câte ceva din câte erau la Vulcana Pandele în secolul XX” – Schiţă de monografie, partea a II-a, semnată Gheorghe Banu”, a mai precizat Marilena lordache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

PUNCT, LINIE, FORME...

Astăzi, începând cu ora 13:00, la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte va avea loc vernisajul expoziţiei de lucrări de grafică -tehnică mixtă „Punct, linie, forme…”, semnată Dragoş Minculescu. Expoziţia este organizată în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Ploieşti şi ALZIAR. […]