Fără înregistrarea   în evidențele AJOFM, absolvenții nu pot beneficia de facilitățile prevăzute de lege

1 0

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, amintește obligația absolvenților de  a se  înregistra in evidențele instituției pentru a putea beneficia de serviciile gratuite prevăzute în legislația din domeniul de activitate, în scopul integrării pe piața forței de muncă.

Înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj, și  se  face  în termen de 60 de zile din ziua următoare datei absolvirii studiilor (începând cu data de 28.05.2022având în vedere Ordinul MEC nr.5549/2021  privind structura anului școlar 2021-2022 publicat în Monitorul Oficial).

Absolvenții instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidența AJOFM Dâmbovița,  beneficiază de servicii de informare și consiliere profesională,  medierea muncii,  formare profesională,  consultanță pentru deschiderea unei afaceri proprii, alte servicii (prima de inserție in valoare de 1575 lei conform legislației în vigoare: absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de inserție egală cu 1575 lei).

Indemnizația de șomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni și are valoarea de 263 lei.

De asemenea în sprijinul ocupării unui loc de muncă, AJOFM Dâmbovița acordă subvenții in valoare de 2250 lei acelor angajatori care încadrează în muncă absolvenți în interval de 12 luni de la absolvire.

Actele necesare pentru înregistrare ca persoane aflate in căutarea unui loc de munca, sunt:

-actul de identitate;

-actele de studii si de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii;

-Curriculum Vitae;

-declarație pe propria răspundere privind starea de sănătate;

-acord de utilizare a datelor cu caracter personal.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidența AJOFM Dâmbovița în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data fiind înscrisa în adeverința eliberată de instituția de învățământ.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CHINDIA, APROAPE DE REPATRIEREA LUI DANI POPA

Daniel Popa (26 de ani) s-a despărțit de Daejeon Hana Citizen și revine în Liga 1 după doar trei luni petrecute în Coreea de Sud. Atacantul nu s-a acomodat la noua echipă, pentru care a evoluat doar 9 meciuri, fără să înscrie vreun gol. Potrivit informațiilor obținute de PlaySport.ro, Popa […]