F.C. Municipal Târgovişte poate aborda play-out-ul Cu o zestre mare de puncte

Date:

fcmPe lângă antrenamentele din ce în ce mai tari, profesorul Puiu Becheanu îşi îndeamnă pur şi simplu elevii pentru „a trage cu dinţii”, pentru a instala echipa pe alt făgaş în faţa suporterilor. În cele şapte partide care au mai rămas din retur, F.C. Municipal Târgovişte are două partide foarte grele şi importante. Cu Urban Titu (etapa a 17-a) şi cu F.C. Păpăuţi (etapa a 19-a), echipe care se află în zona play-out (locurile 7-12). Ambele meciuri sunt programate la Şo-tânga, pe stadionul Academia Ghiorghi Zotic.
În ultima etapă a returului,
F.C.M. Târgovişte are asigurate trei puncte, în deplasare, cu Civitas Făgăraş, echipă care s-a retras din competiţie după terminarea turului.
Echipele Urban Titu (etapa a 14-a) şi F.C. Păpăuţi (etapele a 15-a) s-au bucurat de cele trei puncte cu echipa din Cetatea Făgăraşului.
Echipa de pe malul stâng al lalomiţei poate aborda meciurile din play-out cu o zestre mare de puncte, care s-o ferească de neplăceri şi emoţii. „Tunarii” lui Ghiorghi Zotic trebuie să se pregătească temeinic să joace direct, organizat şi viguros, dar şi cu reuşite pe tabela de marcaj şi în clasament.
Dragnea poate fi omul potrivit la locul potrivit, iar Mândru, căruia, se pare, i-a venit mintea la cap, jucătorul care limpezeşte jocul. Poate fi „servantul” lui Popa sau Leţu. Aducerea lui Daniel Grigorov (Delta Tulcea) are ca rost să dea siguranţă şi exactitate apărării.
La mijlocul terenului trebuie să se joace metodic şi agresiv. în acest compartiment trebuie să se pună multe la punct. Dar tot aici sunt jucători precum Gâldău, Enescu, Mândru, care pot face diferenţa. Aceştia, dacă joacă mai direct, mai cursiv, mai energic, pot aduce multe puncte Municipalului. Personal, cred că Florin Leţu poate fi omul decisiv în multe partide. Trebuie doar să i se dea încredere şi să fie jucat.
Pot „exploda” în sezonul de primăvară jucători talentaţi şi tineri precum: Lungeanu, Neagu, Daia sau Timofte.
Toată lumea vrea ca în a doua parte a competiţiei (C6) să se joace corect şi cinstit, să se refuze trocurile şi trucurile şi să n-apară jocuri de culise.
F.C.M. Târgovişte va disputa, mâine, primul meci amical al anului. Adversară va fi C.S.M. Flacăra Moreni (locul 3 în Liga a 4-a). Meciul va avea loc pe terenul „Pompieri” din Moreni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Incendiu puternic în comuna Comișani,  două locuințe afectate

Un incendiu a izbucnit ieri în comuna Comișani, satul...

Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut dramatic în 2025. Sunt anunțate măsuri de sprijin

Puterea de cumpărare a pensionarilor români a înregistrat o...

Peste 1.000 de vize acordate pentru echipele de juniori din Dâmbovița

Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a acordat 1.055 de...