F.C Municipal Târgovişte O alta faţă şi un alt suflu

A.l.
0 0

Fcm Targoviste -Unirea TarlungenimF.C. Municipal a jucat disciplinat, jucătorii au lăsat la o parte orice complex şi s-au pus în slujba echipei. A câştigat în faţa Conpetului cu 2-0 (Popa 39 şi Dragnea 89). Conpet a vrut multe, dar a realizat puţine. Mijlocaşii Capalau şi C. Munteanu s-au complicat inutil, fundaşul stânga, M. Olteanu, a urcat de multe ori, dar a uitat să vină înapoi. Apoi, atacanţii Paul Abba şi Gafiţa nu s-au descurcat între Olteanu şi Coman, ajutaţi de Gâldău. Au fost marcaţi drastic. Nici D. Gheorghe n-a năduşit din greu, dar a avut un şut periculos respins cu dificultate de Bica (27) şi a nimerit bara (min. 28). Mijlocaşii şi atacanţii Conpetului au fost lipsiţi de concentrare şi vigoare, „păcate” care le-au fost fatale. Au atacat fără orizont şi fără busolă.
La F.C. Municipal n-au existat jumătăţi de măsură, ci doar determinare la maxim, ambiţie şi mobilizare. Toţi componenţii echipei lui Ghiorghi Zotic au intrat în teren cu plăcerea pură jocului. Au întreţinut iluzia izbânzii în permanenţă.
Fundaşii centrali D. Badea şi Stanca au tremurat în faţa raidurilor făcute de atacanţii Popa şi Dragnea.
Ca să scape de presiune, stoperii târgovişteni, I. Olteanu şi Coman, au împins apărarea în faţă, iar servantul G. Petre a găsit „gurile de tun” Popa şi Dragnea.
Mijlocaşii de bandă, Daia şi Mândru, apoi Enescu au trecut ori de câte ori au avut chef de M. Olteanu şi I. Constantin. Triunghiuri inteligente cu ultima pasă pe atacanţi au produs dezordine în apărarea prahoveană.
Popa (39) a marcat cu un şut superb, trimis de la 35 m, deschizând scorul, 1-0. Dragnea (89) a fixat scorul final, 2-0, beneficiind de o pasă lungă venită de la Gabi Petre. Fără să beneficieze de valori deosebite, profesorul Puiu Becheanu i-a dat altă faţă şi alt suflu Municipalului. N-a fost contrat de aere şi ifose de vedetă din partea jucătorilor.
Becheanu a pus şaua pe elevii lui şi speră să facă o garnitură solidă şi competitivă, care să producă necazuri şi marilor favorite. S-a impus mai degrabă ca un om respectat decât temut. A dovedit fler şi inspiraţie. Acum roş-albaştrii joacă fotbal de bună calitate. Comprimă toate zonele terenului, apărarea este îngrijită, Popa şi-a intrat în mână, iar aducerea lui Olteanu şi G. Petre a fost de bun augur. S-au făcut substanţiale îmbunătăţiri în ceea ce înseamnă tempoul şi apetitul ofensiv. S-a lucrat mult cu mingea, dar au fost şi antrenamente tari. S-a lucart mult la responsabilizarea individuală şi revederea repatată a greşelilor. S-a lucrat, de asemenea, la remedierea acestora. Jucătorii muncesc mult şi ritmic. Acum echipa e ordonată ca un grup de cercetaşi. S-a conturat un nou stil de exprimare.
De patru etape, F.C.M. Târgovişte a ieşit din „furtună” şi şi-a găsit liniştea. @n această perioadă e neînvinsă. A obţinut următoarele rezultate: 2-1 (acasă) cu Civitas Făgăraş, 0-0 (acasă) cu Avântul Reghin, 1-1 (deplasare) cu Chindia Târgovişte, 2-0 (acasă) cu Conpet Ploieşti.
Până la sfârşitul sezonului de toamnă mai are de jucat cu: Atletic Bradu (deplasare) şi F.C. Zagon (acasă).

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Liga a 4-a: S-a terminat turul F.C. Aninoasa este campioană de toamnă

Odată cu meciurile din etapa a 17-a, s-a terminat şi prima parte a campionatului (turului). Campioană de toamnă este F.C. Aninoasa, cu 39 p şi 15 la „adevăr”. Surprinzător, pe locul secund a apărut Atletic Fieni, cu 35 p şi +8 la „adevăr”. Formaţia de sub Leaota a învins în […]