EMIL SĂNDOI, PRĂBUȘIT DUPĂ EȘECUL CU FCSB

Date:

Chindia a condus-o la pauză cu 2-0 pe FCSB, chiar pe Arena Națională, însă a jucat fotbal doar o repriză. Cel puțin așa spune antrenorul târgoviștenilor, Emil Săndoi, care a fost negru de supărare la final, când „roș-albaștrii” s-au impus cu 3-2,, cu un gol la ultima fază.

„Am făcut o primă repriză foarte bună, am respectat tot ce stabilisem, am fost o echipă care a stat bine în teren. Nici adversarul nu și-a creat ocazii, am și înscris de două ori.

În a doua repriză am fost de nerecunoscut. Nu sunt atât de supărat pe rezultat, ci pentru că azi parcă nu am reușit să ne depășim condiția de echipă mică. Efectiv, parcă ne-am speriat de rezultatul de la pauză, asta le spuneam si jucătorilor.

Se întâmplă, dar nu am crezut niciodată că o să conducem cu 2-0 și să fim întorși, indiferent că e FCSB sau altă echipă. Au jucători de calitate, dar am mai jucat cu ei și am stat bine în teren, dar azi ne-am bramburit, am făcut greșeli de poziționare pe care le tot lucrăm de un an și jumătate. Nu dau nume, că sunt jucătorii mei. Chiar dacă greșesc, e problema noastră, discutăm în vestiar, nu vreau să le afectez moralul”, a explicat Emil Săndoi.

„Asta am și încercat, adică să intrăm în repriza a doua ca și cum ar fi 0-0, cu aceleași principii ca în prima repriză. În niciun caz nu le-am spus să se retragă. Am și luat gol foarte repede, în debutul reprizei a doua.

Trebuia să ieșim mai repede în întâmpinare, să-i blocăm, Olaru să nu tragă de acolo, să fim mai reactivi și în poartă, la toate golurile primite.

Asta mă deranjează cel mai mult, că parcă n-am crezut într-un rezultat pozitiv, lucru care nu trebuia să se întâmple, avem pricipii, organizare clară și trebuie respectate din primul până în ultimul minut”, a spus Săndoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

De ce ar trebui să alegi un boiler cu pompă de căldură pentru apa caldă?

Boilerele cu pompă de căldură sunt o opțiune tot...

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...