Elevii și tinerii din comuna I.L. Caragiale au la dispoziție un teren de sport multifuncțional

Date:

Este locul perfect unde se pot desfășura partide de fotbal, tenis, volei și alte sporturi de echipă. Pe lângă faptul că, prin mișcare, vor avea grijă de sănătatea lor, noul teren de sport construit de primăria condusă de Adrian Năstase le oferă tinerilor din I.L. Caragiale oportunitatea de a-și petrece timpul în aer liber, departe de telefoane și PC-uri.

„La inaugurarea acestui teren de sport am mers și cu o veste bună, atât pentru copiii și părinții Școlii Gimnaziale Nr. 1 din I.L. Caragiale, cât și pentru cadrele didactice de aici.

Am semnat un contract de finanțare de peste 1.300.000 de lei, sumă din care vom achiziționa mobilier și bănci, precum și dotările necesare pentru laboratorul de informatică, laboratorul de științe multidisciplinar chimie-fizică-biologie, dar și pentru cabinetul didactic educațional, cabinetul de asistență psihopedagogică și pentru sala de sport.

Pe de altă parte, în satul Ghirdoveni, au început lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră. Proiectul derulat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de peste 2.600.000 de lei, urmărește introducerea rețelei de apă uzată pe străzile Parcele, Fiarelor, Filip, Danciu, C.A.P., Pârșești, Ștubeu, Bisericii și Școlii.

În comuna I.L. Caragiale, ca și în toate comunele județului Dâmbovița, se lucrează și se atrag bani pentru proiecte importante pentru comunitățile locale. Iar acolo unde administrațiile publice locale nu au fondurile necesare implementării acestora, Consiliul Județean le vine în ajutor și le susține financiar. Dezvoltarea județului Dâmbovița este o muncă de echipă!” , a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

O șoferiță aflată sub influența alcoolului, implicată într-o coliziune în lanț 

Un accident rutier a avut loc în afara localității...

Tânăr prins conducând fără permis pe drumurile din Dâmbovița 

Într-o acțiune de rutină, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere...