Efectivele de poliţie care sunt în stradă s-au suplimentat cu mascaţi

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sunt prezenţi în teren şi acţionează pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, cât şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile ordonanţelor militare.
Activităţile se desfăşoară în sistem integrat alături de celelalte structuri cu atribuţii în domeniu.
„Urmare a ordinului conducerii MAI, începând de luni, ora

17.00, la nivel naţional, vor acţiona suplimentar fata de dispozitivul curent, 154 de grupe (constituite din 4-10 membri), efective din cadrul :

  • Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Politiei Romane – 4 grupe;
  • Serviciilor pentru Acţiuni Speciale ale fiecărui judeţ, cu câte 2 grupe;
  • Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, cu 18 grupe;
  • Direcţiei Generale de Jandarmi a Municpiului Bucureşti, cu 12 grupe;
  • celor 8 Grupări Mobile de Jandarmi, cu câte 4 grupe.”, se arată într-un comunicat al ministerului de Interne.
    „Resursa alocată suplimentar va fi direcţionata in zonele cu risc criminogen ridicat, comunităţi de persoane revenite în ţara în ultima perioada, cunoscute cu preocupări infracţionale”, precizează MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Jandarmii şi poliţiştii verifică respectarea măsurii izolării şi carantinării la domiciliu şi a interdicţiilor de circulaţie prevăzute prin ordonanţele militare

La nivelul judeţului Dâmboviţa, au fost constituite 106 patrule, dintre care 79 mixte cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa „Mircea cel Bătrân”, care au acţionat pentru verificarea respectării măsurii izolării/carantinării la domiciliu sau a interdicţiilor de circulaţie prevăzute prin ordonanţele militare. La activităţile desfăşurate au participat 51 cadre ale M.Ap.N. […]