După 31 martie, contribuabilii vor fi sancționați pentru nerespectarea termenului la e.Factura

Date:

În cazul în care nu vor interveni modificări legislative, după 31 martie 2024 ANAF va sancționa contribuabilii pentru nerespectarea termenului la e-factura. Termenul limită pentru transmiterea facturilor în e-Factura este de 5 zile calendaristice de la emiterea facturii, dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice față de termenul de emitere a facturii prevăzut de Codul fiscal, adică data de 15 a lunii următoare.

Introducerea, din 1 ianuarie, a  obligației legale de  transmitere în sistemul e-factura a facturilor emise de către persoanele eligibile și pentru operațiunile eligibile, a generat serioase probleme, inclusiv de ordin logistic, pentru sute de mii de contribuabili. Acesta este de altfel și principalul motiv pentru care nerespectarea termenului de transmitere nu se sancționează  până în 31 martie 2024.

Totuși, dacă nu intervin modificări, după această perioadă  de acomodare,  în care nu se dau amenzi dacă nu se transmit facturile în sistem, situația se va schimba radical.

Începând cu 1 aprilie 2024, ANAF va începe sancțiunile pentru netransmiterea facturilor.

Nedeclararea facturilor se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari. Contribuabilii mici și mijlocii vor primi o amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei. Ceilalți contribuabili vor primi o amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Se va sancționa fapta, deci nu se va da amendă pe fiecare factură în parte. Totuși mulți contribuabili încă au probleme de conformare, sistemul nu funcționează cum ar trebui și încă sunt probleme cu SPV-ul.

În situaţia în care sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ȘANSE MINIME PENTRU SORANA CÎRSTEA LA STUTTGART

Zilele trecute a fost efectuată tragerea la sorți pentru...

ARGINT LA CUPA ROMÂNIEI DE BOX PENTRU CS TÂRGOVIȘTE

Performanță remarcabilă atinsă de unul dintre cei mai promițători...

CSM TÂRGOVIȘTE, ZDROBITĂ DE SEPSI SIC SF. GHEORGHE ÎN PRIMUL MECI AL FINALEI MICI

Ultimele câștigătoare ale titlului național din baschetul feminin românesc...