„Izvorul Tămăduirii”, la care participă sute de pelerini, luând apă sfințită de la Mănăstirea aflată sub patronajul domnitorului Neagoe Basarab și Fântâna de Leac, prilejuiește, an de an, și Ziua comunei, la care participă sute de dâmbovițeni și nu numai.Și anul acesta la Mănăstirea Nucet au venit numeroși credincioși cu prilejul sărbătorii creștine Izvorul Tămăduirii .

Sute de oameni au venit atât pentru slujbă, cât și pentru procesiunea până la „Fântâna de Leac”, unde anual are loc sfințirea apei sau Aghiasma mică.Slujba Sfintei Liturghii de vineri,21 aprilie a fost oficiată de IPS Nifon – Arhiepiscopul şi Mitropoitul Târgoviştei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.După săvârşirea Sfintei Liturghii, în sunete de clopote şi toacă s-a mers şi la fântâna din pădure unde a fost sfinţită apa şi de unde credincioşii au luat apă sfinţită.
Nucet în straie de sărbătoare
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Primăria comunei Nucet, le-au pregătit celor prezenți și un spectacol extraordinar, dedicat zilei comunei.Alături de primarul Luisa Bărboiu au fost prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentari, șefi de deconcentrate, primari din localitățile învecinate, consilieri județului și consilieri locali.
Pe scena amplasată într-un spațiu înconjurat de pădure, pregătită pentru toți locuitorii, au evoluat: Orchesta Populară „Chindia” din cadrul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Ionuț Dumitrescu, alături de solistele Florentina Mîinea, Ileana Pavelescu și Loredana Dobrescu.
Programul a fost întregit cu celebra Diana Matei și Taraful Cleante, Taraful de la Vărbilău, precum și cu binecunoscuta formație de dansatori populari „Cununa Nucetului”.