DSV recomandă cetăţenilor să achiziţioneze produse alimentare numai din locuri sau spaţii autorizate

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, desfăşoară controalele tematice specifice, pentru a preveni apariţia de toxiinfecţii alimentare şi a asigura cetăţenilor un comerţ civilizat, cu alimente sigure.
Totodată, ANSVSA vine în întâmpinarea consumatorilor care doresc să îşi achiziţioneze carne de miel pentru prepararea bucatelor tradiţionale şi informează despre măsurile luate pentru a pune la dispoziţie mai multe surse de unde se poate achiziţiona carne de miel controlată sanitar veterinar, sigură pentru consum.
Sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar unde sunt livrate animalele cu stare de sănătate certificată sanitar veterinar, identificate şi înregistrate, crescute în ferme, localităţi şi zone unde nu evoluează boli transmisibile.

Carcasele rezultate, expertizate sanitar veterinar, marcate cu marca de sănătate de formă ovală, se pot comercializa în magazine alimentare, măcelării, pieţe agroalimentare, supermarketuri, unităţi înregistrate sanitar veterinar.
Pentru perioada 21 aprilie-1 mai 2021, este permisă sacrificarea mieilor şi în spaţii amenajate şi autorizate temporar. Aceste spaţii, în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, se pot organiza de către autorităţile locale, asociaţiile de fermieri etc. Acestea sunt aprobate pentru funcţionare temporară de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţeană şi unde este asigurată supravegherea sanitară veterinară prin medicii veterinari oficiali.
Sacrificarea mieilor în spaţiile amenajate temporar se face la solicitarea consumatorului. iar carnea obţinută, experti-zată sanitar veterinar, marcată cu marca de sănătate rotundă este destinată strict consumatorului final. Nu poate fi comercializată în unităţi precum pieţe, magazine etc.
În situaţiile în care nu există abatoare autorizate în zonă şi distanţa până la un abator autorizat pentru sacrificarea ovinelor este mare, pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să-şi valorifice animalele, s-a creat posibilitatea amenajării unui spaţiu temporar de sacrificare la nivelul fermelor.
DSVSA judeţeană aprobă funţionarea unui astfel de spaţiu dacă sunt asigurate la nivelul fermei facilităţi, astfel încât să fie respectate regulile de igienă, de bunăstare a animalelor şi de eliminare a suproduselor nedestinate consumului uman, rezultate în urma sacrificării. De asemenea, trebuie asigurată supravegherea sanitară, prin medicii veterinar oficiali, pentru controlul animalelor şi al cărnii.
Şi în această situaţie, carnea obţinută în urma sacrificării, expertizată sanitar veterinar, marcată cu marca de sănătate rotunda, este destinată strict consumatorului final şi nu poate fi comercializată în unităţi precum pieţe, magazine etc.
Carnea provenită de la mieii sacrificaţi în gospodărie se va folosi numai pentru consumul familial.
Marca de sănătate se aplică pe carcasele de miel în regiunea greabănului (între gât şi spinare) şi atestă că animalele au fost controlate ante-mortem şi postmortem de către medicii veterinari oficiali, iar carnea este corespunzătoare pentru consum.
Recomandăm cetăţenilor să achiziţioneze produse alimentare numai din locuri sau spaţii autorizate, pentru că există garanţia controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii ANSVSA, vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenţionale, vor reţine oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, şi le vor dirija către unităţi de neutralizare.
Reamintim cetăţenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. -0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ministerul Educaţiei şi partenerii de dialog social lansează Campania naţională "Vaccinare şi testare pentru învăţare!"

Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Rectorilor, Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Consiliul Naţional al Elevilor, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Uniunea Studenţilor din România, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor […]