DSP Dâmboviţa – Campanie de informare sub sloganul „Solidaritate şi reponsabilitate comună”

Direcţia de Sănătate Publică Dambovita derulează în luna decembrie 2020 Campania „Luna Naţională a informării despre Bolile transmisibile: Tuberculoza (TB), HIV şi HEPATITA”, în contextul pandemiei COVID-19.
Tema campaniei de anul acesta este:
STOP TB, HIV, HEPATITA
Biroul OMS Europa a lansat în anul 2018 documentul Naţiunilor Unite referitor la Programul „STOP TB, HIV şi Hepatită virală”.
în România, Institutul Naţional de Pneumoftiziologie „Prof. Dr. Marius Nasta”, organismul competent pentru supravegherea tuberculozei, a raportat pentru anul 2018, în sistemul european TESSy -12199 cazuri de tuberculoză, cu 6% mai puţine faţă de anul precedent.
în sistemul de evaluare şi monitorizare a infecţiei HIV/SIDA sunt implicate 9 centre regionale care transmit datele la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” – Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România.
Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, continuă trendul descendent pentru incidenţa raportată a hepatitei virale B, în paralel cu variaţii minore, de la un an la altul, pentru hepatita virală C. În anul 2019 au intrat în sistemul naţional de supraveghere pentru hepatitele virale B şi C – 234 cazuri, cu 7 mai puţine faţă de anul precedent. Mesaje cheie:

  • Pandemia COVID-19 a demonstrate că nimeni nu este în siguranţă până când toată lumea este în siguranţă;
  • Lăsarea oamenilor în urmă nu este o opţiune dacă vrem să reuşim;
  • Eliminarea stigmatizării, discriminării şi fundamentarea răspunsurilor noastre prin prisma drepturilor omului şi a adaptării la gen sunt esenţiale pentru a pune capăt pandemiilor cu BT şi COVID-19;
  • Pentru a pune capăt TB, HIV, HV până în 2030, avem nevoie de voinţă politică pentru a ne atinge scopul;
  • Solidaritatea şi responsabilitatea comună ne impun să vizualizăm într-un mod nou răspunsurile la sănătate.
    Pandemia COVID-19 a dezvăluit inegalităţile înrădăcinate în societăţile noastre. Această criză a sănătăţii îi loveşte cel mai puternic pe cei mai săraci şi pe cei mai vulnerabili. Cu toate acestea, această criză este şi un apel de trezire, o oportunitate de a face lucrurile diferit – mai bine şi împreună. În multe privinţe, prevenirea BT – TB, HIV, HV- ca o ameninţare pentru sănătatea publică depinde de modul în care lumea răspunde la COVID-19.
    Infectarea cu HIV, TB sau Hepatită virală schimbă o viaţă, nu doar in termeni de sănătate personală, dar şi de risc de sărăcie, marginalizare şi stigmatizare. Toate Statele Membre europene şi partenerii trebuie să întărească răspunsul multisectorial la HIV, TB şi hepatită virală, în ciuda poverii plasate de pandemia cu coronavirus asupra sistemelor naţionale.
    Campania dedicată informării şi conştientizării despre impactul acestor BT este coordonată de Ministerul Sănătăţii sub sloganul „Solidaritate şi reponsabilitate comună”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CSM TÂRGOVIŞTE, LIDER ÎN DIVIZIA A1

Divizia A1 la volei feminin, sezonul 2020-2021, a continuat cu partidele contând pentru turneele 4 şi 5. Reamintim că Federaţia Română de Volei a anunţat o nouă formulă de disputare pentru Diviziile A1 masculin şi feminin, dată fiind situaţia sanitară din România: competiţiile se dispută sub formă de turnee, pentru […]