
CFR Cluj s-a impus la limită cu Chindia, scor 1-0, în etapa a treia din Liga 1, însă târgoviștenii au oferit imaginea serii.
Pe stadionul din Gruia au fost câteva mii de suporteri, însă dintre aceștia, Chindia a avut doar doi. Tot sectorul destinat oaspeților era aproape gol, iar cei doi „temerari” au atras imediat atenția. Nu prin manifestări, ci pur și simplu prin numărul lor.
Cei doi fani au Chindiei au amintit de „Lupul singuratic”, cunoscutul suporter al Unirii Urziceni, care mergea la aproape toate meciurile. După dispariția Unirii Urziceni, „lupul singuratic” era fan al celor de la Sportul Studențesc, până în momentul desființării echipei, iar apoi nu rata niciun meci al lui Dinamo. De multe ori el venea cu un banner pe care scria chiar „lupul singuratic”.