Din această săptămână, românii au posibilitatea de a investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,75%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate până 7 martie 2024 și online, dar numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online poate fi accesat Ghid Tezaur online și Tezaur online.
Titlurile pot fi cumpărate, până pe 8 martie 2024 inclusiv, de la sediile unităților Trezoreriei Statului. De asemenea, până pe 7 martie 2024 în mediul urban și 6 martie 2024 în mediul rural, tranzacțiile pot fi încheiate prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.