Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCVI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Procurorul a cerut o peseapsă dură împotriva celui care a preferat să aibă ca meseri pe cea de „agricultor şi ţesător”. Gandhi este acuzat că îndeamnă populaţia să nu se supună guvernului şi să facă totul pentru al da jos de la putere. Ca răspuns Gandhi? Cu cea mai mare seninătate, Gandhi a prezentat un scurt istoric al greşelilor comise de britanici, ceea ce l-a determinat să aibă această atitudine de a fi împotriva lor…
” – Dacă voi fi achitat şi mi se va da drumul,
0 voi lua de la capăt cu atitudinea mea de a fi împotriva acestui guvern nedrept”, a spus el celor care-l judecau. Deci, pe de altă parte, este de acord cu procurorul care cere cea mai aspră pedeapsă pentru el:
” – Am venit în faţa voastră pentru a cere şi a accepta cu sufletul împăcat şi plin de bucurie cea mai aspră pedeapsă ce mi se poate da pentru ceea ce este, conform legii voastre, o crimă deliberată care, din punctul meu de vedere este de fapt prima îndatorire pe care trebuie s-o aibă orice cetăţean al
Indiei… ”
Şi, când judecătorul Broomsfield i-a spus că este condamnat la şase ani de închisoare, Gandhi a comentat”
” – Mi s-a dat sentinţa cea mai uşoară pe care o putea pronunţa un judecător şi adaug că nu putea să mă aştept la o mai mare atitudine de respect faţă de mine.”
L auzul unei asemenea concluzii din partea lui Gandhi, procurorul general a venit personal să-i strângă mâna. Apoi, spre uimirea completului britanic de judecată, femeile şi copiii ce erau prezenţi în sală s-au aruncat plângâbd, la picioarele lui Gandhi. Acesta, cu faţa strălucind de bucurie din cauza gestului mulţimii, i-a ridicat pe fiecare de jos, bătându-
1 uşor şi prieteneşte pe umeri. Englazii aflaţi de faţă, au fost cu toţii de acord că aveau de a face cu cel mai iumitir dintre condamnaţi !
în realitate, până la urmă, din cei şase ani de închisoare, Gandhi nu a făcut decât doi, deoarece de Crăciun, în 1932, a fost grav bolnav, zbătându-se între viaţă şi moarte, timp de mai multe săptămâni. Când au aflat că este bolnav, toţi indienii, timp de o zi întregă, s-au rugat pentru sănătatea lui, iar viceregele, speriat că moartea lui Gandhi, în închisoare, ar putea provoca grave revolte, la nivel naţional, a decis să-l pună în libertate. Finnd liber, încetul cu încetul, Gandhi s-a însănătoşit. Un an mai târziu, când au izbucnit violente confruntări, în mai multe oraşe indiene, între comunităţile hinduse şi musulmane, Mahatma, îndurerat de aceste conflicte a început să postească timp de douăzeci şi unu de zile pentru a determina cele două comunităţi să înceteze să se mai atace. Pentru a creşte forţa de impact simbolic al gestului său, Gandhi a început postul în casa prietenului său musulman, Mohamed Ali. „Rste un gest nebunesc”, i-au spus medicii. în cea de-a douăsprezece zi de post, după ce l-au consultat, medicii nu i-au mai dat multă speranţă de viaţă. Cu toate acestea, în ciuda verdictului medicilor, Gandhi a reuşit să treacă cu bine peste acestă perioadă de post.
Nimic nu era mai important pentru Gandhi decât să reuşească să realizeze o Indie unită în care hinduşii, musulmanii şi sikşii să dea uitării diferenţele lor de natură religioasă, să nu se mai lase influenţaţi de unii dintre şefii lor fanatici, să înţeleagă că cel mai bine este să trăiască într-o stare de toleranţă, acceptată de comun acord. Anglia, ce cunoştea foarte bine adevărata stare de spirit din India, prefera în schimb să provoace disensiuni între comunităţi, ceea ce-i permitea să stăpânească mai uşor peste acestea, motiv pentru care a făcut totul pentru a otrăvi relaţiile dintre indienii de diferite confesiuni religioase, pentru a-i convinge să voteze în circumscripţii separate. Deocamdată, până în ziua votului, partidul Congresul naţional indian a reuşit să atragă de partea hinduşilor pe unii dintre mariii lideri ai musulmanilor, precun Mohamed Ali. Dar, erau alţii precum rajahii statelor musulmane, reprezentaţi de şeful dinastiei ismaeliene, Aga Khan, ce s-au dovedit a fi cei mai fideli susţinători ai Marii Britanii. Pe aceştia din urmă conta foarte mult viceregele din Delhi pentru a menţne vrajba dintre comunităţile religioase. Pe de altă parte, veceregele susţinea pe conducătorii reacţionari ai hinduismului ce refuzau abolirea castelor, preferând menţinerea prejudecăţilor ce vizau pe cei consideraţi paria societăţii, la care se adăuga şi menţinerea căsătoriile între copii.
în ciuda acestei stări de spirit, în 1928, guvernul de la Londra a fost dispus să accepte unele reforme în India, motiv pentru care a trimis o comisie, condusă de Sir Simon. Partea greşită a fost că Sir Simon nu a acceptat ca vreun indian să facă parte din această comisiune pentru reformarea societăţii indiene. Din această cauză, Sir Simon a fost întâmpinat cu strigătele Go back Simon ! şi sute de steaguri negre. Lordul Irwin, viceregele Indiei, era perfect conştient de pericolul pe care îl reprezenta acestă atitudine rigidă din partea Anglei, dar conservatorii din Camera Comunelor, conduşi de Churchill, nu erau de acord cu niciun fel de reformă, considerând că acestea pot reprezenta un regres al stăpânirii Coroanei în India. în aceste condiţii, o nouă ciocnire între indieni şi Monarhia britanică părea inevitabilă. Atentatele teroriste s-au înmulţit. în decembrie 1929, Lordul Irwin a scăpat ca prin minune din unul dintre atentatele la viaţa sa. Până la urmă, Congresul naţional, a cărei conducere era deţinută, la propunerea lui Gandhi, de Jawaharlal Nehru, în vârstă de patruzeci de ani, a decis, la începutul anului 1930, să înceapă lupta pentru Swaraj, i ndependenţa totală a Indiei. Astfel, începe campania pentru sare.
Gestul „liberatorului”
La Jambusar, pe drumul spre Dandi, unde Mahatma trebuia să extragă, pentru prima dată, ilegal sarea, cei doi Nehru, tatăl şi fiul, se alătură lui Gandhi. Nehru era conştient că această întâlnire risca să fie aproape ultima, următoarea nemaiputând să aibă loc decât peste luni sau ani de zile, deoarece extragerea sării de către persoane particulare se pedepsea cu ani grei de închisoare de către guvern, acesta fiind sigurul ce avea dreptul de a exploata şi comercializa sarea.
Contrastul dintre cei trei bărbaţi era foarte mare.
Gandhi, care tocmai ajunsese la vârsta de şaizeci de ani, era mic de statură, părea fragil, era ras pe cap, avea urechile clăpăuge, nasul mare şi ascuţit, nu mai avea dinţi în gură, purta ochelari cu lentile mari, era îmbrăcat cu un costum simplu că cine-l vedea credea că are înaintea sa un amărât de ţăran, dar din felul cum vorbea şi te privea, acest omuleţ degaja ceva ce te făcea să ai impresia că ascunde în el ceva din regalitatea mahara-jahilor, ceea ce-ţi impunea respect. Gandhi reuşea să degaje un fel de farmec şi de magnetism ce te determina să asculţi de el. Când vorbea, fără microfon sau megafon, în faţa a mii de oameni ce alergau să-l vadă şi să-l asculte, Gandhi nu folosea niciun fel de figură de stil. Folosea cuvinte simple, pe înţelesul tuturor. Se adresa mulţimii cât mai direct, cu o sinceritate totală, ceea ce tulbura, mişca mulţimea, o exalta. „Era, spunea Nehru despre el, un amestect de sfânt catolic din Evul Mediu şi de conducător cu spirit practic.”
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Mărţişorul, vesteşte sosirea primăverii

Mărţişorul, vestitorul primăverii este un simbol al trecerii de la iarnă la primăvară şi un vestitor al înnoirii, reprezentat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, căruia i-au fost adăugate ulterior alte ornamente. Scopul mărţişorului este de a aduce vestea înnoirii, speranţa, bucuria, iubirea şi concilierea în […]