Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
A doua zi toată America a protestat violent împotriva metodelor folosite de preşedintele Herbert Hoover pentru a rezolva problema foştilor luptători din Primul Război Mondial. Executând ordinele primite din partea preşedintelui republican, Dwight Eisenhower, viitor preşedinte republican, a permis – fără să-şi dea seama – ca în următorii douăzeci de ani partidul democrat să nu mai plece de la putere, după ce va câştiga următoarele alegeri.
Campania electorală a fost un turneu trimfal pentru Roosevelt şi un calvar pentru Hoover. Pe 4 noiembrie, „bărbatul cu zâmbetul cuceritor” a obţinut majoritatea voturilot în patruzeci şi două de state iar lugubrul Hoover, doar în zece.
în ciuda acestul triumf, situaţia Americii era fos-rte dramatică când, pe 4 martie 1933, noul preşedinte a fost investit în funcţie, la Washington: peste paisprezece milioane de şomeri, peste şase milioane de fermieri sufocaţi de zece miliarde de dolari datori ipotecare. Era perioada când un ziar a definit în felul următor ferma americană: „O mare întindere de teren arabil înconjurată din toate părţile de creditori, acoperită de ipoteci pe care în zadar se bazeză o familie compusă din şapte persoane pentru a cumpăra o maşină la mâna a doua al cărui rezervor va fi mereu gol… „
Fermierii, cu miile, vor fi alungaţi de pe pământurile lor de către creditorii ce vor să-şi recupereze banii împrumutaţi. Totul se va lega în lanţ. Cum împrumuturile funciare nu mai pot fi rambursate, mii de bănci locale dau faliment. Un alt aspect, provocat de depresia financiară: în marile bănci, depunătorii îşi retrag aurul. Astfel, pe zi ce trece, „depresia” devine tot mai tragică. în ziua în care Roosevelt a fost investit preşedinte, în douăzeci de State erau deja suspendate plăţile.
Dar Roosevelt, cu ajutorul economiştilor ce formau „brain trust”-ul său, pusese deja la punct un plan de de urgenţă pentru salvarea economiei americane. Astfel, textele legislative s-au succedat într-un ritm aşa de rapid încât, în trei luni, noul Preşedinte a reuşit să determine politicienii să voteze un număr foarte mare de legi pentru redresarea economică, performanţă de care nu a fost în stare Hoover în cei patru ani de conducere a Statului.
începea perioada New Deal.
Prima măsură revoluţionară luată de Roosevelt, la patruzeci şi opt de ore după investirea sa, a fost să închidă băncile timp de opt zile şi să pună embargou pe aur.
în primul moment, s-a declanşat o nouă panică. Mii de new-yorkezi s-au înghesuit în faţa băncilor. Ultimele lor resurse financiare vor fi confiscate de către guvern? Dar niciun protest violent de stradă nu a avut loc. întâi cinematografele, apoi hotelurile au anunţat că acceptă cecuri ca dovadă a încrederii lor în aplicarea măsurilor de redresare economică.
Bolcând sistemul bancar, Roosevelt a urmărit să dea timp experţilor să restaureze finanţele Statului prin crearea de noi baze economice. Obiectivul său era dublu.
în primul rând, a vrut să evite producerea unei noi prăbuşiri a Bursei. Pentru atingerea acestui scop, Roosevelt a instituit un serviciu federal însărcinat să informeze constant şi în amănunt guvernul, referitor la evoluţia financiară. Astfel, la cel mai mic semn de slăbiciune din partea Bursei de pe Wall Street, imediat guvernul american venea în ajutorul Stock-Exchange-lui. în ceea ce priveşte economia naţională, Roosevelt a aplicat principiul transfuziei de sânge. Din clipa aplicării acestui principiu, interesele particulare au fost subordanate interesului naţional general.
în paralel, Roosevelt a declanşat lupta împotriva şomejului prin demararea de mari lucrări de interes naţional cum ar fi, de exemplu, sistemul rurier sau digurile. De asemenea, a instituit aplicarea unui credit agricol mai extins pentru fermierii aflaţi în faliment.
Câteva săptămâni mai târziu, pe 7 aprilie, la miezul nopţii, un camion împodobit cu ghirlande, livra Casei Albe două lăzi cu bere, având următoarea inscripţie pe ele: „Pentru dumneavoastră, domnule preşedinte Roosevelt, această bere, prima îmbuteliată după ani şi ani de zile, pe care naţiunea v-o oferă.”
Suprimând prohibiţia, spre marea bucurie generală a întregii naţiuni, Roosevelt i-a băgat în şomaj pe traficanţii de alcool, reuşind în schimb, doar în oraşul New York, să dea de lucru la două sute de mii de oameni.
Cu toate măsurile luate, New Deal nu a fost bagheta magică prin care, peste noapte, s-au rezolvat toate probleme economice şi financiare ale Statelor Unite. Şomajul a fost lichidat încetul cu încetul, iar încrederea tuturor acelor „Babbitt” nu va mai fi niciodată cea care a fost înainte de joi neagră de pe Wall Street. Teribila amintire a „marii depresii” mai bântuie şi acum prin gândul americanilor.
Biografie generală
John Galbraith: The Great Crash 1929. J. A. Morris: What a year. Dixon Wecter: The Age of great depression. Broadus Mitchell: Depression decade. Erwing Fischer: Stockmarketcrash andafter.
Gandhi şi marşul sării
1930
de Gilbert Lavocat

  • Dacă voi fi eliberat, am să fac acelaşi lucru
    în ziua de 12 martie 1930, la ora şase dimineaţa, după ce a psalmodiat rugăciunile, Gandhi, având în jurul şalelor doar o simplă bucată de pânză, spri-jinindu-se de un lung baston de pelerin, a părăsit ashram-ul său din Sabarmati, însoţit de şaptezeci şi nouă de adepţi, pentru a ajunge, deplasându-se pe jos, pe malul mării ce se afla la o depărtare de 300 de kilometri de locul de unde pornise. Astfel a început ceea ce se va numi, mai târziu, marşul sării, iar odată cu acest demers se va declanşa campania de nesupunere civilă a Indiei faţă de stăpânii săi englezi. Acest marş al sării a fost ideea simplă şi genială a lui Mahatma care a trezit conştiinţa maselor, stimulându-le încrederea în izbândă.
    Dar până la victorie, a fost parcurs un adevărat drum al sării. Cu câteva săptămâni înainte de declanşarea marşului către malul mării, în ziua de 31 decembrie 1929, s-a întrunit, la Pendjab, în Lahore, Congresul naţional care, sătul să tot ceară, în zadar, Marii Britanii statutul de Dominion ce fusese acordat Astraliei şi Africii de Sud, a decis să înceapă lupta pentru obţinerea independenţei totale.
    Dar care era puterea reală de care dispunea acest Congres ce nu avea nimic din ceea ce putea fi o adunare legală, bazându-se mai mult pe miltanţi din rândul intelectualilor hinduşi şi musulmani? Şi ce putea să facă Congresul, fără prea multă putere politică, fără sprijin armat, în confruntarea sa cu puterile discreţionare pe care le aveau guvernatorii provinciilor şi şeful lor, viceregele lord Irwin, ce se bazau pe o armată puternică la care se adăuga redutabila forţă de represiune a poliţiei? Cum va putea să transforme Declaraţia de independenţă, în întregime platonică, într-un mijloc eficient de coerciţie? Desigur, pe 26 ianuarie a fost proclamată Ziua Indepndenţei Naţionale, zi în care , în toată India, au avut loc impresionante mitinguri în cadrul cărora, într-o atmosferă de calm – condiţie formală impusă de Gandhi – sute de mii de hinduşi entuziasmaţi au depus jurământul de a lupta pentru obţinerea independenţei. Aproape toţi membrii partidului Congresul naţional, ce ocupau locuri în Consiliile locale sau în Adunarea legislativă naţional au demisionat, în semn de refuz de a mai colabora cu autoritatea. Mari avocaţi precum cei doi Nehru -tatăl şi fiul – au renunţat la drepturile lor oficiale. Dar care să fie simbolul prin care să se impună campania de nesupunerea faţă de autoritatea engleză? Simbolul va sarea, le-a spus Gandhi.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Exceptarea de la portul măştii de protecţie în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar

Regulile şi excepţiile privind purtarea măştii sunt stabilite de Ministerul Sănătăţii care are ca atribuţie principală elaborarea de politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în Ordinul Comun MS-MAI nr. 874/81/2020 din 22 mai 2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epi-demiologic şi dezinfectarea […]