Delir şi nebunie în peroada interbelică(XCI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Trei zile mai târziu, Roosevelt primeşte răspunsul oficial din partea Washingtonului. Este acelaşi care a fost dat şi sindicaliştilor: „Instituţiile locale controlează foarte bine situaţia.”
în realitate, Hoover a reacţionat după primirea scrisorii lui Roosevelt, dar într-un mod total diferit de răspunsul oficial. I-a telefonat, la New York, miliardarului Walter Gifford, preşedintele companiei American Telegraph and Telephone Company. îi va cere să conducă un comitet însărcinat cu ajutorarea şomerilor. Gifford i-a imediat trenul cu destinaţia Washington. Până să ajungă trenul în gară, Gifford creionează modul în care va trebui să acţioneze comitetul pe care îl va conduce: vor avea loc o serie de conferinţe cu scopul de a ridica moralul celor săraci, iar în paralel se va recurge la milostenia bogaţilor pentru a mai uşura povara vieţii de zi cu zi a celor ajunşi la limita subzistenţei.
” – Va fi o acţiune de caritate al cărui splendid fruct, va spune la modul cel mai liric Gifford, va fi salvarea şi reconsolidarea sentimentului de iubire dintre soţ şi soţie în această perioadă când viaţa este tot mai grea !”
„Campania de ridicare a moralului celor loviţi de soartă” a eşuat într-o atmosferă de total ridicol şi de furie din partea celor vizaţi. După o lună de zile, Hoover este obligat să desfiinţeze comitetul, preşedintele acestuia apărând în faţa unei comisii senatoriale de anchetă.
Acum, totul era clar: prin această iniţiativă, Hoover, considerat cândva „preşedintele miracol” nu a făcut altceva decât să semneze cu mâna sa condamnare la moarte politică. Cu un an înainte de alegeri, partidul republican al lui Hoover este deja învins în cursa pentru Casa Albă.
în paralel, guvernatorul Statului New York, Franklin Delano Roosevelt, anunţă public intenţia sa de a cere Convenţiei democrate să-l desemneze candidat la funcţia de preşedinte al Statelor Unite. A fost nevoie doar de un singur incident social pentru ca balanţa să se încline definitiv în favoarea lui Roosevelt. Incidentul va avea loc în ziua de 17 iulie 1932.


Totul a început la Washington, la cinci sute de metri de Casa Albă, în faţa unui imobil cu faţada crăpată de pe Bulevardul Pennsylvania. între două ferestre de la etajul doi, atârnă o banderolă pe care este scris: „Vrem despăgubire de război.”
Patru escadroane de cavalerie, cu sabia scoasă, barează bulevardul două sute de metri mai jos iar o coloană de infanterie a ocupat poziţiile de-a lungul copacilor.
Un comandant, cu casca pe cap, se apropie. Şef de promoţie la West-Point, grad de maior obţinut la Leavenworth, a avut o carieră militară strălucitoare, chiar dacă nu a participat la nicio luptă… în timpul Primului Război Mondial a fost instructor, mai ales la centrul de tancuri din Gettysburg, în Pennsylvania. într-o zi din noiembrie 1918, s-a dus la părinţi pentru a le arăta că este trimis pe fontul din Franţa. Trebuia să plece pe 18…, dar până să plece a avut loc armistiţiul… Va vedea Franţa doar în 1927, când va fi trimis pentru a pune la punct un Ghid destinat vizitării câmpurilor de bătălie unde au participat şi soldaţii americani… De câteva luni este comandantul celui de-al 2-lea batalion din cadrul celui de-al 24-lea regiment de infanterie. Numele său:

Dwight Eisenhower. înalt, suplu, are patruzeci şi doi de ani. Tocmai s-a însurat. El este cel care a fost desemnat să le pună în vedere protestatarilor să renunţe la acţiunea lor revendicativă, să plece acasă.
Eisenhower strigă spre imobilul unde atârnă banderola:
” – Predaţi-vă ! în caz contrar, vom folosi forţa.”
I se răspunde printr-un singur foc de armă, tras de la una din ferestrele clădirii. Şeful statului major al armatei, generalul Douglas Mac Arthur, ce-şi instalase cartierul general lângă un platan, nu mai ezită.
Douglas Mac Arthur are cincizeci şi doi de ani. Este fiul unui erou al războiului de Secesiune. Toată viaţa şi-a petrecut-o în taberele militare. La vârsta de patru ani a asistat la atacarea unui post militar de către pieile roşii… Este un bărbat care nu stă prea mult pe gânduri pentru a lua o decizie. Deoarece protestatarii refuză să se predea, vor fi scoşi din bârlogul lor. în primul rând, va ploua peste eu cu grenade lacrimogene, apoi, dacă tot nu vor renunţa, va ordona celor două escadroane de cavalerie să-i ia cu asalt. în zece minute, imobilul de pe bulevardul Pennsylvania este curăţat de protestatari, iar banderola de la etajul doi, aruncată pe trotuar.


De o lună şi jumătate banderola stătea pe faţada imobilului, mai precis din data de 17 iunie 1932. în acea zi, veniţi din Postland (în Oregon, pe coasta Pacificului), mii de foşti combatanţi au debarcat la Washington, însoţiţi de nevestele şi copiii lor. Veniseră să ceară despăgubirile de război promise de Congres, neplătite din cauza depresiei economice. întâi, au manifestat în faţa Capitoliului, apoi au trimis o delegaţie la reşedinţa prezidenţială. Hoover a refuzat să-i primească. în acest caz, protestatarii trimişi la plimbare au hotărât să exercite presiuni asupra guvernului. Din acel moment, au ocupat vechiul imobil pe jumătate ruinat de pe bulevardul Pennsylvania şi un teren viran aflat de cealaltă parte a lui Anascotla River, amplasat aproape de intrarea în capitală. Pe 28, poliţia a primit ordinul să-i împrăştie pe protestatari, dar până la urmă a fost nevoie de intervenţia armatei pentru a calma spiritele. în acea zi de 28, numele lui Dwight Eisenhower apare pentru prima dată într-un ziar american. Washington Post scria, a doua zi după eveniment:
Ce spectacol de tot plânsul să vezi puternicul guvern american, cel mai puternic din lume, folosind tancurile pentru a şrja împotriva unor bărbaţi neînarmaţi, împotriva femeilor şi copiilor !… Dacă armata a declarat război unor cetăţeni dezarmaţi, atunci America nu mai este America!…”
într-adevăr, după ce armata a ocupat imobilulu în care se aflau protestatarii, comandantul Eisenhower a ordonat încercuirea taberei aflată pe terenul viran din apropierea capitalei. De data aceasta, grenadele lacrimogene nu au fost folosite doar împotriva bărbaţilor, ci şi împotriva femeilor şi copiilor ce stăteau în colibe împrovizate !…
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI

ANUNŢURI