Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXXVII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault coordonator_
Ceva mai departe de studioul lui Zukor, se afla cel al altui pionier, Cecil B. de Mille ce a transformat un grajd de cai în loge, a ridicat un platou de filmare în aer liber, angajând o mână de cow-boy şi de indieni.
La scurt timp şi-a făcut apariţia şi Griffith ce a-nchiriat un teren pentru a instala studioul său Biograph. Dar, cel ce va deveni regele necontestat al filmului mut, în perioada sa de început, va fi Mac Sennett, „Armoniosul cazangiu”. „Armoniosul”, deoarece pe vremuri, visase să devină cântăreţ de operă, iar „cazangiu” deoarece, cu adevărat, chiar debutase în lumea afacerilor ca fabricant şi vânzător de cazane. Zukor îşi aminteşte despre Sennett că, la vremea respectivă, îşi dirija trupa gălăgioasă de actori şi figuranţi de la înălţimea unui birou supranumit „Turnul”: „în birou se afla o cadă enormă şi o masă de masaj. Lui Sennett îi plăcea să-şi ţină şedinţele cu angajaţii, instalat voluptuos în cadă sau întins pe birou, în timp ce un turg gigantic îi masa muşchi.”
Duminica, celebrele fete ale lui Mac Sennett ce apăreau în filmele sale, în costum de baie, se duceau să danseze la Sunset Inn (Cârciuma Apusului de soare), un fel de cabaret din scânduri aflat pe plaja oceanului Pacific, de altfel, singura distracţie oferită pe atunci de Hollywood.
Timp de mai mulţi ani, Rudolph Valentino, îmbrăcat la patru ace, purtând cizme şi haină de călărie, cu capul gol, cu părul dat cu briantină, a aşteptat la intrarea în studio un semn din partea regizorului. Deja avea renumele că este bun în rolul de trădător sau de băiat dur de cartier căruia femeile îi cedau repede. Când regizorul îl băga în seamă, era zi de sărbătoare pentru Valentino: reuşea să câştige cinci dolari !
în timpul unui turneu, în 1919, Valentino se căsătoreşte cu una dintre partenerele sale de film, dansatoarea Jean Acker, ce-l părăseşte chiar în noaptea nunţii, la ora patru dimineaţa. Celor ce încearcă să-i împace, după câteva luni de la momentul despărţirii, Jean le spune că nu vrea să mai audă nimic despre acel „dago” (italian).
Pe atunci, spectatorii nu prea se dădeau în vânt după scenele în care actorii dansau. în schimb, erau foarte gustate scene în care apăreau tipi zdraveni, ce săreau imediat la bătaie, capabili să străbată un canion în goana nebună a calului, s-o pună pe eroina în faţa lor de-a curmezişul şeii, să-şi doboare duşmanul cu un foc de armă de [a o distanţă de douăzeci de paşi. în ciuda acestei preferinţe a spectatorilor, lui Valentino, pe atunci doar un tânăr figurant, i se oferă o şansă de zile mari. Se căuta un băiat capabil să danseze un vals senzual într-o crâşmă londoneză, în filmul Un afurisit de drăcuşor cu Mary Pickford.
Era puţin, dar enorm de dificil din cauza faptul că Mary, după cum se spunea „produce numai necazuri”. Când a jucat în acest film, avea douăzeci şi doi de ani, dar după cum se stipula în contractul semnat cu ea, deşi era măritată în secret de mai mulţi ani, fără ca admiratorii ei să ştie, Mary trebuia să poarte părul buclat, căzându-i în valuri pe umeri, trebuia să poarte şorţuleţul de şcolăriţă, să aibă degetele pătate de cerneală, guriţa murdară de resturile ultimelor prăjiturele furate.
Adevărul este că Mary Pickford este prima care dă industriei filmului o nouă dimensiune, un adevărat şoc universal pro-ducându-se, prin ea şi cu ajutorul ei impunându-se definitiv statutul de star de cinema, ce va înlocui pe cel de vedetă, specific lumii teatrului. De fiecare dată când, pe ecran, se vede cum Mary lasă

să-i scape dintre degete un creion de machiaj sau un ruj, mii de scrisori sunt trimise studioului, producătorul fiind întrebat dacă nu cumva este la un pas de a perverti „această copilă nevinovată” sau dacă nu cumva ceea ce pare, în film, creion da machiaj sau ruj nu cumva este o ţigară? în seara premierei, cincizeci de mii de oameni s-au înghesuit, efectiv s-au călcat în picioare numai ca s-o vadă, să fie cât mai aproape de ea ca s-o poată privi mai bine. Treizeci de poliţişti au fost mobilizaţi pentru ai face culoar să poată trece când a coborât din tren, în gara din Boston. în Chicago, mulţimea, strânsă în jurul maşinii în care se afla, nu a mai permis şoferului să înainteze, s-a căţărat pe caro-seie, a sfâşiat acoperişul din pânză groasă, obligând-o să se urce pe bangheta pe care stătea pentru a se arăta în toată splendoarea ei. în clipa aceea, mulţimea a intrat într=o stare de delir vecină cu isteria.
Din toate aceste momente la care a fost martor direct, în calitatea sa de partener al lui Mary Pickford, Valentino îşi va aminti peste câţiva ani, când va avea primul său mare rol principal în filmul Cei patru cavaleri ai Apocalipsului.
Dar până va pune mâna pe marele rol ce-l va transforma într-un star, va lăsa să-i crească tuleiele pe obraji, va începe serioase antrenamente sportive, va avea mare grijă de propria sa publicitate, îşi va schimba numele de Guglielmi în cel mult mai sonor de „Rudolph Valentino”. Din acel moment, italianul anonim era deja pregătit să treacă pragul pentru a păşi în lumina strălucitor de orbitoare a gloriei. Dar, oricât de pregătit era, Valentino a râmas uimit când această glorie atât de mult pândită l-a acaparat pe neaşteptate.
Pănâ la apariţia lui Valentino, lumea era captivată până la orbirede Mary Pickford, supranumită „Logodnica lumii”. în 1921, întreg universul află că a apărut şi „Amantul lumii”, conform prezentării făcută cu surle şi cu trâmbiţe de impresarii lui Rudolph Valentino.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

bookbox Foloasele privirii recviem pentru nuca verde, de Ioana Geacăr, Casa de Pariuri Literare

Ioana Geacăr este o poetă contemplativă şi care face vizibile în poezia ei o colecţie de stări şi de imagini care sunt puternic interiorizate, greu de accesat în alte moduri. Aceste suprafeţe ascunse sunt arătate de poetă folosind acele cuvinte care definesc şi care impun ca mod de exprimare foloasele […]