Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXXII) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
în lunile ce au trecut, ziariştii au continuat să se intereseze despre tot ce făcea sau spunea gangsterul, în închisoare.
” – Este prizonierul cel mai formidbil pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc, declara în 1936 domnul Johnston, guvernatorul insulei. Acest om are o voinţă de fier. De la o zi la alta, el care-i călca în picioare pe toţi cei care nu-l ascultau, acum s-a conformat disciplinei celui mai dur dintre toate sistemele penitenciare americane. De treizeci de ani de când mă ocup de prizonieri, este primul pe care l-am întâlnit în viaţa mea care nu a fost subiectul unei singure observaţii.”
Impasibil, privind mereu în jos, nescoţând niciun cuvânt, necomunicând cu nimeni, Capone se trezea la ora şase jumătate dimineaţa, la primul sunet scos de sonerie. Era trimis să muncească la spălătorie până la ora cinci jumătate seara, când era trimis înapoi în celulă. De trei ori pe zi, venea în marea sală de mese cu pereţii cenuşii unde două sute şaizeci şi unu de prizonieri serveau masa, supravegheaţi de douăsprezece indivizi masivi înarmaţi cu pistoale mitralieră, lua loc la masă, abia atingându-se de mâncarea din farfurie. De douăzeci de ori i s-au întins capcane, de douăzeci de ori le-a dejucat. Toţi deţinuţii îl urau.
Când Capone a a juns la Alcatraz, cu toţii au jurat că va pleca din închisoare cu picioarele înainte. în spălătorie, Bill Collier îl insultă, îl provoacă lovindu-l cu prosoape ude: Capone nu are nicio reacţie. Pe 21 februarie 1936, o contra greutate din fontă se sfarmă de tavan, trcându-i la câţiva milimetri de ceafă. Pe 24 iunie, acelaşi an, James Lucas, ce venea din sala unde fusese proiectat un film, sare pe el, înfigându-i o foarfecă în spate. Capone se prăbuşeşte.
” – Puţin îmi pasă ce-mi veţi face. A primit ce merită”, strigă Lucas în timp ce era dus în celulă.
Dar Lucas se înşela amarnic. Până la urmă, toţi şi-au dat seama că Al Capone avea torsul înfăşurat cu o bandă de stofă, ca o mumie, o adevărată carapace de cinci centimetri grosime.
Indiferent la ura din jurul său, Capone era preocupat să creeze o impresie despre sine care să-i uimească pe toţi. Un ziarist ce vizita cu regularitate Alcatrazul, aducea mereu veşti ce încântau publicul: ” Capone oferă o zestre substanţială ficei unui condamnat la moarte… Capone doneză 5.000 de dolari sub formă de instrumente muzicale orchestrei simfonice a Alcatrazului… Capoone devineproiecţionistulcinematografului închisorii. Vedeta sa preferată nu mai este Mae West, ci Shirley Temple!… Interviu exclusiv cu guvernatorul Alcatrazului: «Din anumite puncte de vedere, Al Capone este un supraom ! Stăpânirea sa de sine este extraordinară…» Din 1932, Capone a citit 647 de cărţi despre Napoleon: «împăratul francezilor a fost un geniu, spune el. Este tipul de om care aş fi vrut să fiu şi eu. Ca şi mine, a fost învins pentru că era prea bun. După Austerlitz, ţarul a fost la mila lui. L-a cruţat. A vrut ca ţarul să devină unul dintre prietenii lui. Ce prostie ! Niciodată nu vei avea parte de prietenia unui om pe care l-ai învins, apoi l-ai cruţat, ceea ce înseamnă că de fapt, prin gestul tău l-ai umilit. Nu este valabilă decât o singură lege pe lumea asta: dacă ţ-ai apucat duşmanul de gât, strânge-l. Napoleon nu l-a strâns. Rezultatul: şapte ani mai târziu, a venit rândul lui Alexandru să-l apuce de gât şi a profitat de situaţie, strângându-l. Mila este mereu o dovadă de mare slăbiciune. Nu trebuie să ai milă de duşman. Este legea nemiloasă a vieţii!”»
Totuşi. până la urmă, omul cu nervii de oţel a cedat.
în dimineaţa zilei de 12 decembrie 1938, toate ziarele americane au reluat, publicând-o pe prima pagină, ştirea senzaţională apărută în San Francisco News ce scosese o ediţie specială:
„Capone Bersek ! Capone a turbat ! Ieri, un

grav incident a avut loc în închisoarea de mare risc Alcatraz, anunţă telegramele agenţiilor de ştiri. în momentul în care prizonierii erau scoşi la plimbare, deţinutul cu numărul 27.312 s-a năpustit peste tovarăşii săi de temniţă. După ce i-a trântit la pământ, i-a lovit cu pumnii şi picioarele, după care a început să-i muşte cu cruzime, umplându-i de sânge.”
Când lui Mae Capone i se permite să-l viziteze la infirmerie, ea are în faţa ochilor un bărbat ce trezeşte sentimentul de milă, legat de pat. Criza de nervi trecuse, dar îl golise de putere. Stătea cu gura deschisă, din care se scurgea saliva. Privea în gol ca un mort. Mae plânge, în timp ce medicul îi explică starea în care se afla Capone:
” – Din cauza crizei de nervi, a făcut o pareză, adică are o paralizie benignă care nu-l imobilizează complet, dar îi reduce din contractilitatea muşchilor…

  • Şi totul s-a produs brusc, fără să fi putut fi prevăzută?…
  • Doamnă, soţul dumneavoastră are o boală ce nu iartă. A contractat-o foarte de tânăr. Este adevărat că s-a tratat, ceea ce l-a făcut să creadă că este vindecat. Dar, nu aşa a fost în realitate. Boala a continuat, în ascuns, să-i afecteze organismul. Această pareză este doar una din formele ei de manifestare… de fapt, este ultima manifestare a bolii.
  • Să înţeleg că va muri?
  • Nu, doamnă, nu chiar acum.”
    Capone va mai trăi şapte ani. Eliberat pe 16 noiembrie 1939, se va stabili la Palm Islander unde-şi va petrece primele sale zile de om liber într-un scaun cu rotile. Din Chicago vin prietenii să-l vadă: Jacob Gusik, Tony Accardo, Ralph şi Matt Capone, fraţii săi, Rocco Fishetti, vărul său. De asemenea, este de faţă şi fiul său, micul Al, Al junior pe care Al nu-l mai lasă din braţe. Abraham Teitlebaum, omul său ce ştie să jongleze cu legile, împreună cu Gusik sortează scrisorile venit cu zecile, din clipa în care s-a aflat că Scarface a ieşit din închisoare. Propunerile de asociere vin din toate părţile. I se propune să conducă organizaţia ce se ocupă cu traficul de stupefiante, să dirijeze traficul cu aur între Canada şi Mexic, să coordoneze traficul cu arme pentru China. Un traficant de prostituate din Caracas îi propune să creeze împreună lanţul de bordeluri „Jezabelles”, în America de Sud. Dar Capone nu mai este, în realitate, decât umbra enormă a micului napolitan care, în urmă cu douăzeci de ani, pusese piciorul în faimoasa clădire cu numărul „Patru-Doi”.
    ” – Odihniţi-vă, şefule, îi spune Gusik. Sindicatul continuă să funcţioneze. Nu vă faceţi probleme.”
    Iar el se odihneşte. Chiar dacă nu mai este prohibiţie, Sindicatul crimei nu a dispărut. Controlează, fără să fie concurat de nimeni, jocurile de noroc, mai ales „Roata norocului”, un fel de loterie particulară ce are loc în fiecare zi. Sindicatul controlează şi cea mai puternică companie de produs en gros de băuturi alcoolice, „Gold Sead Liquors Inc.”. De asemenea, controlează „Continental Press” ce serveşte de paravan pentru P.M.U. în patruzeci şi opt de state, ce va declara, în 1949, o cifră de afaceri de douăzeci şi trei de milioane de dolari. Cu alte cuvinte, Sindicatul înfiinţat de Capone contunuă să aibă parte de zile prospere. Cu toate aceste succese ce aduc valuri de bani, Capone nu mai vrea să ştie nimic despre Sindicat. Simte cum viaţa începe să-i părăsească trupul, devenind din ce în ce mai neputincios.
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MESAJUL IPS PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON, CU PRILEJUL TRECERII LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ŞTEFAN PÎRVU, FOST PROTOPOP AL PROTOIERIEI TITU ŞI SLUJITOR AL PAROHIEI TITU NOU

Cu tristeţe, am aflat de trecerea la cele veşnice a Părintelui Ştefan Pîrvu, fost Protopop al Protoieriei Titu şi slujitor al Parohiei Titu Nou.Cu deosebită înţelepciune, ataşament faţă de credinţa noastră ortodoxă, Părintele Ştefan Pârvu a slujit Biserica noastră strămoşească, fiind un exemplu de preot, cu aleasă pregătire, bun cunoscător […]