Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXXI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator
Cât timp are loc desfăşurarea procesului, avocaţii lui Capone multiplică întâlnirile între patru ochi cu magistraţii ce anchetează, prezentându-le argumentele următoare:
” – Dacă vă menţineţi acuzaţiile de asasi-nart, de crimă împotriva legii, de contrabandă cu alcool, de răpire de persoane, etc., domnul Capone va trebui judecat de Marele Juriu. Acesta l-a achitat pe domnul Capone ce a fost acuzat de aceleaşi fapte în 1926. Să nu uitaţi acest lucru. Dorind cu orice preţ să-l puneţi pe clientul nostru pe scaunul electric, s-ar putea să aveţi surpriza de a-l vedea achitat. Această concluzie îşi are povestea ei ce a făcut să curgă valuri de cerneală cu consecinţe funeste pentru unii…

  • Nu vă mai rămâne decât frauda fiscală. Desigur, Curtea federală ce va fi întrunită pentru a judeca acest delict îl poate condamna pe domnul Capone la treizeci de ani de închisoarer. Legea îi permite să stabilească acest tip de condamnare, nu contestăm acest lucru. Totuşi, vă atragem atenţia asupra gravităţii dezvăluirilor pe care le va face domnul Capone dacă va avea impresia că i s-a întins o capcană, că este victima unor aranjamente din culisele puterii de Stat ce va sacrifica persoana sa pentru alte scopuri obscure. În această situaţie, toată poliţia, toată organizarea sistemului judiciar, întreaga structură a puterii politice din ţara noastră va fi în pericol, într-un moment pe care, după cum se pare, l-aţi ales cum nu se poate mai nepotrivit.”
    Aceste argumente au produs până la urmă efectele dorite. Încep negocierile, duse de domnul Shoemaker, şeful poliţiei secrete. Se renunţă la toate capetele de acuzare cu excepţia celui de „evaziune fiscală şi de neco-municare a veniturilor reaslizate”. Verdictul va fi moderat. În schimb, prizonierul îşi va ţine gura, nedezvăluind numele celor ce au primit de la el sume importante de bani.
    Deci, în octombrie, Capone se va prezenta, cu zâmbetul pe buze, în faţa Curţii speciale prezidată de judecătorul Wilkerson. Asustenţa din sală este cu grijă selectată: nu sunt prezenţi decât prietenii pe care Scarface îi salută cu mâna. Ironic, ascultă declaraţia preliminară a lui Courtney R. Cooper ce-l reprezintă pe Edgar J. Hoover, şeful G. Men-ilor.
    ” – Acest proces trebuie să marcheze sfârşitul unei epoci, spune el. Din cauza lui Al Capone suntem obligaţi să recunoaştem că majoritatea poliţiilor locale put la fel cum pute un peşte stricat.
    _ Nu mai zămbiţi ironic, tună judecătorul Wilkerson către Al Capone. S-a terminat cu aranjamentele pe care le-ai făcut. Nu poţi merge până acolo încât să crezi că poţi mitui şi o Curte federală.
  • Aveţi dreptate, domnule judecător, îi răspunde Capone. Drept dovadă vă pot arăta registrele mele contabile?”
    Acest schimb de replici a fost singura izbucnire. Finalul procesului celui mai mare criminal al Statelor Unite este pecetluit. Juraţii, oameni de treabă de la ţară, aduşi cu un autobuz special, nu au reţinut decât un singur aspect: Capone cumpăra duzina de cămăşi cu patruzeci de dolari bucata. Nemaiavând loc de întors, judecătorul Wilkerson dă verdictul: cincizeci de mii de dolari amendă şi unsprezece ani de muncă forţată în penitenciarul Alcatraz. Privindu-l pe Capone, spune”
    ” – Aveţi ceva de declarat?”
    Capone se ridică. Deşi este stăpân pe sine, faţa i-a devenit cenuşie:
    ” – Aţi comis cea mai gravă eroare judiciară din viaţa dumneavoastră, spune el. Sunt sătul de trecutul meu. Vreau ca acestă pedeapsă să-mi servească de lecţie. Când voi ieşi din închisoare, sper să duc o viaţă liniştită în

mult decât orice pe lumea asta…”
Deja, în timp ce vorbea, este scos din boxa acuzaţilor. Atunci, dintr-un straniu reflex, Capone îşi asunde faţa cu pălăria, deşi fotografii, timp de zece ani, au putut, după placul inimii, să-l fotografieze din toate unghiurile.
Deţinutul cu numărul 27.312
Alcatraz, aflat pe o insuliţă din golful San Francisco, este considerată cea mai teribilă închisoare din Statele Unite. Când don Esteban de Ayala, amiralul Castiliei, a văzut pentru prima dată insuliţa, aceasta era acoperită de colonii de pelicani, de unde şi numele ei. Între ea şi coastă, marea este mereu agitată, având curenţi maritimi puternici, fiind plină de rechini: un loc ideal unde puteau fi închişi toţi băieţii răi. Ziua în care Al Capone a sosit, la ora cinci după amiază, gara, debarcaderul, vaporul erau păzite de de mii de poliţişti. Jurnaliştii au închiriat flotile de bărci pe care detectivii le-au ţinut la distanţă.
Cu cătuşe la mâini, Capone merge fără să se uite le nimeni. De când a fost condamnat nu a mai dat nicio declaraţie. În închisoarea din Atlanta unde aştepta să fie transferat la Alcatraz este vizitat de un pastor. Cum acesta îi tot vorbea despre conştiinţă, Scarface îl taie vorba:
” – Conştiinţa este lucrul cel mai ieftin pe lumea asta.”
Când vedeta acostează la ebarcaderul insulei Alcatraz, Capone ridică privirea şi priveşte fortăreaţa albă unde va petrece unsprezece ani. Se vede cum mijeşte ochii.
” – Este mai puţin frumos ca la Miami, îi spune gardianul ce-l însoţeşte.

  • Da, îi răspune Capone, dar este la fel de scump.”
    Pentru a străbate cele câteva sute de metri dintre debarcader şi intrarea în fortăreaţă trebuie să se urce într-o maşină. Iese din ea fiind ţintit de ţevile mitralierelor.
    ” – Mergem în direcţia asta, Al. Directorul, domnl Johnston, vă aşteaptă.”
    Directorul este în picioare, în faţa unei mari bariere înstelate. Din golf se vede rada, cerul albastru, marea încreţită, din cauza vântului, de valurile înspumate.
    ” – Alfonso Capone, i se adresează directorul, vreau să înţelegeţi foarte bine gravitatea acestui moment: intraţi în Alcatraz. Să nu mizaţi pe niciun fel de regim special, pe nicio atenţie specială faţă de dumneavoastră. Sunt obligat să vă fac să plătiţi din plin datoria pe care o aveţi faţă de societate şi fiţi convins că voi face tot ce trebuie ca ea să fie plătită cu vârf şi îndesat. Începând din această zi, Al Capone nu mai există. De azi, pentru mine nu sunteţi decât un număr de înmatriculare, numărul 27.312.”

În aceiaşi zi, pe bulevardul dinspre golful San Francisco, o doamnă cu părul grizonat, cu privirea blândă de mioapă, închiria o casă cu zidurile roz, de unde putea să vadă, seara pe fereastră, lumonile de pe Alcatraz. În cartier, unde nu putea fi văzută, dar se ştia de existenţa ei de la bona ei negresă, s-a aflat că se numea Marie Duval, că este de origine franceză. Era Marie Duval căreia i se spunea Mae, soţia lui Al Capone, ce refuzase să-l părăsească în aceste momente grele pentru
el.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefes-tivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢ

S.C. SOLITREE S.R.L. cu sediul în Bucureşti, sector 1, Şoseaua Pipera, nr. 4, modul 2, etaj 7, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „înfiinţare plantaţie alun”, propus a fi amplasat în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa.Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la […]