Delir şi nebunie în perioada interbelică (LXIV) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
La scurt timp i se raportează lui Al Capone discuţia cu Torrio. Capone zâmbeşte. în după amiaza aceleiaşi zile, Capone organizează o mare petrecere la hotelul Hawtorne. Toţii oamenii lui sunt prezenţi.
” -La pământ, băieţi”, strigă brusc cineva dintre cei prezenţi.
Geamurile restaurantului hotelului sunt făcute ţăndări. Liniştea după amiezii este este zob din cauza ţăcănitului mitralierelor. Ca la defilare trec opt camione pline cu oameni ce trag. Timp de unsprezece minute, mitralierele nu se opresc.
Nimeni nu a fost atins de gloanţe, dar, la aflarea veştii, pe Torrio nu-l mai ia somnul. Brusc, îşi aduce aminte că are o condamnare de douăsprezece luni, pe care trebuie s-o execute. Imediat cere să execute pedeapsa.
Nu poate fi refuzat. Este trimis la închisoarea Vaukegan. înarmat cu hârtiile elberate de avocat, Al Capone îl vizitează pe Torrio. Are în faţa ochilor un Tor-rio agitat, narvos, faţa tresărindu-i din cauza ticurilor pe care nu le poate stăpâni. Lasă impresia că a slăbit, hainele de pe el părând mult mai mari.
” – Ce se mai aude, Al?

  • Sunt în plin măcel, îi spune Al.
  • Ah ! geme Torrio. Suntem prinşi între poliţişti şi Hymnie. Nu prea avem cum scăpa. M-am săturat. Chiar şi aici, în spatele acestor gratii şi acestor pereţi, nu mă simt în siguranţă. Vezi care este maximum ce-mi revine. Restul îţi rămâne ţie… „
    Pe faţa lui Capone nu se poate citi nimic. ” – Chiar asta vrei, Johnny?
  • Da, Al.
  • Bine. Am să-ţi dau toţi banii pe care-i pot strânge.”
    în schimbul plăţii unei amenzi colosale, Torrio nego-ciează o eliberare anticipată. într-o dimineaţă, în mod misterios este „extras” din celula unde era închis. Este aşteptat de paznici ce au totul pregătit pentru el. Este dus la Buffalo, urcat în trenul pentru New York unde are un vagon întreg rezervat doar pentru el. Foarte repede este reţinută o cabină pe un pachebot italian aflat pe punctul de a pleca. Un telefon îl trezeşte pe Al Capone.
    ” – Aveţi New Yorkul pe fir, spune telefonista.
  • Al? Gata, a plecat.
  • Foarte bine”, spune Al.
    Coboară din pat. Are pe el o pijama în dungi. Caută o ţigară. O aprinde. Se aşează pe marginea patului. De săptămâni şi săptămâni de zile a tot amânat mesajul pe care acum îl va transmite personal. I-a fost dat numărul de telefon secret al lui Hymnie Weiss: 000-72. Nu mai stă pe gânduri. îl formează.
    ” – Alo, Hymnie, vorbeşte Al folosind un ton cât mai plăcut al vocii. Capone la telefon. îţi dau o veste tristă. Din seara asta, Johnny Torrio a părăsit america.”
    Se aude o înjurătură foarte urâtă. Cu toate acestea, Al Capone continuă să vorbească cu aceiaşi voce plăcută:
    ” – Hymnie, trebuie să faci ca şi el, să pleci din America. Din clipa aceasta voi fi foarte nemilos cu tine… Foarte nemilos.”
    Este 11 noiembrie. Un grup de bărbaţi merg pe jos pe strada State: Hymnie Weiss, unul dintre bodyguarzii săi, Patrick Murray, şoferul său, Peller, attorney-ul W.W. O’Brien şi ajutorul acestuia, Jacob. Este ora două după amiază. Pe stadă sunt mulţi oameni. Weiss şi attorney-ul sunt în faţă. Discută dând din mâini. Deodată, de la o fereastră a etajului trei, al blocului cu numărul 740 se trage în rafală. Oamenii o iau la fugă, urlând speriaţi. Focul de armă este aşa de des încât ai zice că pe trotuar cade grindina. Hymnie şi Murray sunt ucişi pe loc. O’Brien, Jacob şi Peller sunt rănăţi. în zidul catedralei se vor găsi cincizeci de gloanţe.
    Capone se odihneşte pe plaja de la Miami. Acolo i se aduce vestea.
    ” – Hymnie Weiss era încăpăţânat ca un catâr, spune el. Am încercat de patruzeci de ori să am parte de linişte, propunându-i să împărţim totul pe din două… Alţii ar fi fost mult mai puţin răbdători cu el, decât am
    fost eu.”
    Marea împărţire a oraşului Chicago
    în data de 20 noiembrie 1926, Al Capone îşi primea invitaţii la hotelul Sherman.
    Al Capone, căruia acum i se mai spune şi Scarface, soseşte primul în Cadillacul său de şapte tone, blindat, de o plăcută culoare albastru palid. Când se opreşte lângă bordură, portarul se repede să deschidă portiera maşinii. Gangsterul îi dă bacşişul ce i se cuvine. Pe

unul din degetele mâinii puţin grăsuţe luceşte un diamant în valoare de cincizeci de mii de dolari. Este însoţit de Lombardo, noul preşedinte al Uniunii siciliene, de Guzik zis Umflatul şi Sheldon.
Rând pe rând, alte maşini sunt trase de-a lungul trotuarului. La două sute de metri distanţă de Primăria oraşului, toată elita crimei organizate defilează sub umbrela roşie a portarului hotelului. A venit Moran, Drucci, Skidmore, Berstche, Zuta, fraţii O’Donnel şi Maxie Eisen ce-l reprezintă pe Joe Saltis, proprietarul unei „căi lactee”, adică a unui lanţ de restaurante clandestine. Cu bărbii albăstri, părul dat cu brilliantină, cu perle enorme prinse de cravată, aceşti domni traversează holul într-o tăcere oarecum jenantă:
” – Salonul lui Al”
Sunt conduşi la locul întâlnirii.Capone stă în picioare, sprijinit de şemineu. Zâmbeşte, dă mâna cu fiecare invitat, pare foarte calm în mijlocul acestor oameni care nu doresc decât să-l ucidă. După ce fiecare i-a loc, Guzik vorbeşte:
” Băieţi, Al vrea să vă spună ceva.”
Capone continuă să zâmbească.
” – Nu ştiu ce credeţi despre moartea lui Hymnie, dar un lucru vă spun: se umpluse paharul. După decesul lui Dion O’Bannion, am făcut o listă. Iat-o. Iddie Tancl, Lea Klimas, Joseph Larson, Angelo Genna, Walter O’Donnel… (şi continuă pronunţând numele a patruzeci şi opt de persoane. După cum se ştie, pentru asasinarea acestor patruzeci şi opt de persoane nu a fost găsit nimeni vinovat). Vă este de ajuns?”
Toţi cei aşezaţi la masă, privesc în farfurie sau îşi studiează mâinile.
” – Nu mai suntem în Vestul Sălbatic, continuă Capone. Nu mai suntem cow-boy. Acum, am devenit oameni de afaceri.

  • De acord, dar fiecare trebuie să aibă o şansă să se realizeze, spune Maxie Eisen.
  • întru totul de acord cu tine, Maxie. împreună cu Guzik, am pus la cale un plan pe care îl vom discuta.
  • Dacă eşti înţelegător, nu vom intra pe terenul tău, spune Moran.
  • Nici eu, spune Drucci.
  • O clipă, spune Capone. înainte de a începe să discutăm, vreau să ştiu clar ce preferaţi: o asociere generală sau o repartizare a zonelor?
  • Vrem repartzare de zone, spun Berstche şi Skid-more.
  • Dar tu, Moran?
  • Da, împărţire pe zone !”
    începe dineul. Cu multă fineţe şi cu un mare simţ latin de a manevra oamenii, Al Capone îi lasă să se certe între ei. La desert, reuşesc să cadă la o înţelegere. în Nord, lui Moran şi Drucci li se dau al 41-lea şi al 44-lea sector al oraşului. Clanul O’Donnel se va ocupa în continuare de West Side. Maxie Eisen, supranumit prinţul pieţei cu peşte, căruia toţi micii negustori îi plătesc taxa de protecţie, şi Joe Saltis au căpătat dreptul de a exploata două sute de restaurante în South West. în schimb, vânzarea ilegală de alcool în zona de Sud a oraşului, pentru care O’Bannion şi Weiss s-au luptat şi au murit devine privilegiul lui Al Capone. Cu toate aceste, prostituţia şi jocurile de noroc din zona de Sud a oraşului revin lui Skidmore şi Bertsche, ce vor trebui să plătească o taxă de expăloatare. în final, Scarface rămâne stăpânul absolut al zonei de Vest, între linia lui Loop şi Cicero, Loop fiind metroul aerian, ce circulă la nivelul etajului trei al clădirilor din centru oraşului Chicago.
    în unanimitate, s-a adoptat şi s-a semnat următoarea ordine de zi: 1. Amnistie generală; 2. Se interzic asasinatele şi bătăile între clanuri; 3.Toate asasinateb şi împuşcăturib din trecut vor fi considerate incidente închise; 4. Orice nerespectare a clauzelor prezentului tratat, orice gest neprietenos al oricărei suborganizaţii vor fi supuse analizei Booze-ului, însărcinat să asigure disciplina în interiorul fiecărei zone.
    ” – Crezi că va ţine, Al? l-a întrebat Sheldon în maşina ce-i ducea acasă.
  • Va ţine dacă-i ţine bine sub control. Dar, pentru a nu-i scăpa din mână, trebuie să devin primarul oraşului Chicago.”
    Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Razie a poliţiştilor din Dâmboviţa

În cursul nopţii de 31 octombrie spre 1 noiembrie a.c., în intervalul orar 18:00-02:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat o razie, pe raza judeţului, pentru depistarea şi sancţionarea faptelor antisociale, menţinerea unui climat de ordine si siguranţă publică şi prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul Sars-CoV-2. […]