Delir şi nebunie în perioada interbelică (LVI) De la Rudolf Valentino la Adolf Hitler

0 0

de Gilbert Guilleminault, coordonator_
Fiu al Theresei şi al lui Gabriel Caponi, ce părăsiseră Neapole pentru a se stabili în Brook-lin pe la 1903, Al n-a fost niciodată un împiedicat în relaţiile cu bărbaţii şi un bleg cu femeile. Dimpotrivă, întotdeauna şi-a croit singur destinul, nelăsându-i pe alţii să-i dirijejeze viaţa. Deja la cincisprezece ani, în Five Points, unde se trângeau toţi indivizii periculoşi din Manhattan şi Bronx, i se spunea frumosul Al, regele intermedierii. Deja, de la această vârstă, vroia să fie primul, nesuportând să-i stea cineva în cale, dorea deja să fie cel mai bogat. A urmat cursuri de instruire militară, fiind foarte interesat de noua armă ce apăruse: mitraliera. Deşi nu a fost trimis pe front, acest lucru nu l-a împiedicat să povestească la toată lumea dispusă să-l asculte că a fost rănit pe frontul din Franţa, iar cu cicatricea s-a ales într-un moment de glorie personală în confruntarea cu inamicul. Adevărul este că s-a ales cu cicatrice în timpul unei lupte cu cuţitul cu Frank Galluccio deoarece o insultase pe sora acestuia din urmă. în urma confruntării, Frank Galluccio a murit pe patul spitalului, iar Alfonso Caponi s-a ales cu cicatricea din cauza căreia, mai târziu, i se va scpune „Scarface”, „însemnatul”. în ceea ce o priveşte pe Daisy, poate că a existat în realitate, dar numai Dumnezeu ştie care este adevărul. Alfonso având talentul de a inventa pe loc tot felul de povestioare, după cum îi dicta interesul şi circumstanâele în care se afla. Totuşi, se pare că Scarface părăsise în grabă New Yorkul pentru a scăpa de câţiva prieteni ce începuseră să-l caute prea insistent. Din câte se zvonise, se pare că Scarface nu fusese corect în împărţirea banilor proveniţi dintr-o afacere dubioasă, dar un asemenea lucru nu trebuia povestit lui Big Jim Colosimo.
” – Nu prea eram în apele mele, în dimineaţa aia, când, neavând ce face, mă plimbam pe llli-nois Avenue, pe cap cu melonul meu gri, jerpelit, de doi bani, în timp ce toţi care treceau pe lângă mine, aveau canotiere. Atunci, m-am întâlnit cu Lopez. Văzându-mă în ce hal eram, mi-a zis: «Al, miroşi a sărăcie.» M-a luat cu el, mi-a dat de mâncare, m-a dus într-un magazin cu preţuri ieftine şi mi-a cumpărat un costum de haine ce l-a costat doi dolari şi cincizeci de cenţi. Asta-i tot…

  • Bine, a spus Colosimo. îmi plac tipii ce vorbesc franc. Vei lucra cu mine. Nu vei duce lipsă de muncă. Şi, dacă nu eşti un imbecil, voi face din tine un burghez.
  • De asta am venit la Chicago”, – i-a răspuns însemnatul, zâmbind…

De ce la Chicago? Deoarece, în 1919, Chicago reprezenta pentru americani, ceea ce America reprezenta pentru europeeni. într-o ţară ce se mişca, Chicago era un oraş în plină dezvoltare, devenind cel mai bogat oraş din Statele Unite ale acelor vremuri. Chicago reprezenta simbolul şi caricatura acelor State Unite al căror dinamism, tinereţe, dezvoltare monstruoasă, exuberanţă şi putere provocau Vechii Lumii atât invidia cât şi mila.
O litografie ne arată ce era, în realitate, Chicago la 1832: o câmpie mlăştinoasă, presărată cu moviliţe pe care creşteau pădurici şi, la fiecare capăt al podului din lemn de peste mlaştină se aflau două barăci din scânduri ce rau de fapt o fermă şi un fel de han pentru cei ce veneau la vânătoare. După nouăzeci de ani, Chicago ajunsese să aibă trei milioane de locuitori. Zi şi noapte cerul ajunsese să fie roşu deasupra cartierelor unde se aflau înghesuite oţelării, fabrici de conserve de carne, rafinării de petrol, forje, fabrici de automobile, de şine de cale ferată, de materiale electrice. Se ajunsese în situaţia că oricine era capabil să se descurce, devenea peste noapte bogat. în oraşul Chicago din cel deal treilea deceniu al secolului al XX-lea cine se dovedea a fi cel mai puternic sau cel mai viclean putea să câştige banii cu sacul, fără ca nimeni să aibă curajul să-l ia la întrebări: nici organizaţiile ce apărau morale, nici poliţia, nici păstrătorii tradiţiilor nici castele ce apărusere în secolul trecut. Când

tânărul Caponi venise, tot oraşul era sub stăpânirea marilor boşi ai industriei care, prin felul cum procedau, nu se deosebeau deloc de gangsterii ce făceau legea după bunul lor plac.
De exemplu: până în 1910, în Chicago se gătea folosindu-se gazul. Trustul „Gaz House” avea mare grijă să nu-şi piardă clienţii. în 1911, companiile de electricitate se unesc. „Gaz House” începe să se neliniştească. Cei ce găteau folosind gazul, încep să fie vizitaţi de bărbaţi ce purtau cămăşi din mătare de culoarea turturicii, ce le explicau fără menajamente că puteau să aibă mari necazuri dacă se decideau să treacă pe curent electric pentru a găti. Replica companiilor de electricitate: au recurs la serviciile altor bande ce au vizitat pe toţi clienţii lui „Gaz House”. Li s-a explicat că de vor schimba tehnica gătitului, trecând pe sistemul electric, vor fi protejaţi. Dacă nu, vor avea probleme. Până la urmă. a triumfat sistemul de gătit pe bază de curent electric. După cum se vede, progresul tehnic nu a putut fi oprit… iar gangsterii angajaţi de companiile producătoare de curent electric sau dovedit mai eficienţi.
La începutul secolului, oraşul nu avea decât un singur ziar cotidian: Tribune. La toate intersecţiile importante, pe trotuarul din dreapta, în sensul ce circulaţie al maşinilor, în locurile unde se opreau maşinile şi pietonii, adică în cele mai bune locuri pentru vânzarea ziarului, Tribune avea chioşcuri pe care, în general, le ţineau puşti în vârstă de cincisprezece ani.
William-Randolph Hearst a decis să creeze un al doilea cotidian: Examiner. în prima fază, i-a propus lui John Patterson, directorul de la Tribune să împartă chioşcurile cu el. Acest tip de atitudine adoptată de Hearst, de a coopera este şi cea pe care o foloseşte Capone. Desigur, după cum era de aşteptat, Patterson a refuzat. în acest caz, Hearst nu a avut de ales şi a trebuit să treacă la atac. A doua zi după refuz, douăzeci de camioane a străbătut bulevardele din Chicago şi au plantat alături de chioşcurile ziarului Tribune, câte unul de-al ziarului Examiner, foarte rapid montat şi la fel de rapid ocupat de câte un puşti de cincisprezece ani ce a-nceput să vândă imediat noul ziar. După câteva minute a izbucnit scandalul: puştii celor două chioşcuri s-au luat la bătaie. După câteva zile, puştii lui Examiner au început să aibă câştig de cauză. Ce se întâmplase? Hearst angajase pe un anume Enright zis „Mossy” deoarece lăsa impresia că are o barbă de trei săptămâni chiar şi când se rădea cu o zi înainte. în fiecare vineri, Mossy făcea turul chioşcurilor. Dacă vânzătorii lui Examiner fuseseră bătuţi iar chioşcurile lor vandal-izate, imediat Mossy trecea la represalii asupra concurenţei. Unele din aceste acţiuni de pedepsire s-au lăsat cu moartea unora dintre puştii lui Tribune. Pentru a-şi proteja vânzătorii din chioşcuri, Patterson la racolat pe Moe Annenberg. în curând Mossy şi Annenberg nu au mai putut face faţă şi au fost obligaţi să racoleze, fiecare în parte, bande întregi ce operau în sub-ordinea lor. Astfel, războiul dintre cele două publicaţii a devenit total şi nemilos.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru toţi cei care au avut parte de profesori de istorie plafonaţi, plictisiţi de viaţă şi înăcriţi de eşecurile personale, uitând că predarea logică a adevărului istoric nefestivist înseamnă înţelegera viitorului prin recursul la trecutul nefardat. De asemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmboviţa” din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei dacă nu purtaţi masca de protecţie în spaţiile şi zonele stabilite legal de către autorităţile competente

Purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie în spaţiile închise încă din data de 15 mai iar de la 1 august 2020, a devenit obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, […]