Decizii importante luate în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmboviţa

Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD) a găzduit, Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmboviţa (AGA). Şedinţa a fost prezidată de preşedintele CJD, Daniel Comănescu, în calitate de preşedinte ADI Apă, la întâlnire participând membrii AGA, reprezentanţii Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa şi reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, membre ale ADI Apă.
Pe ordinea de zi s-au aflat 9 proiecte de hotărâre, care au fost aprobate; dintre acestea, cele mai importante au vizat majorarea capitalului social al SC Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA (CATD) şi modificarea actului constitutiv al societăţii în sensul menţionării, în cuprinsul acestuia, a valorii capitalului social, a structurii acţionariatului, prin însumarea acţiunilor subscrise şi plătite. Prin hotărârea adunării generale, s-a prelungit termenul de subscriere a acţiunilor CATD pentru majorarea capitalului social, până la data de 30 iunie 2019. De asemenea, au mai fost aprobate: valoarea redevenţei datorate de către Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, aferentă anului 2019, aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Programului anual al achiziţiilor publice ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Dâmboviţa, pentru anul 2019, dar şi a situaţiilor financiare anuale şi a anexelor acestora.
Au avut loc şi informări privind: stadiul proiectului POIM, situaţia preluării unor noi sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, stadiul proiectului POS Mediu Fazat în POIM.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În judeţul Dâmboviţa va fi creată o "Locuinţă protejată" în cadrul proiectului "VENUS - Împreună pentru o viaţă în siguranţă!"

Finanţarea proiectului „Împreună pentru o viaţă în siguranţă” este o premisă solidă că mii de oameni – femei, bărbaţi şi copii – vor fi protejaţi de violenţa în familie şi îşi vor recăpăta încrederea şi demnitatea, totodată este un semnal puternic că violenţa în familie nu este tolerată, iar atunci […]