Dani Popa poate să joace la Dinamo. Are posibilitatea să joace, să marcheze, să se facă remarcat

A.l.

Francezul Gnohere n-a rupt norii la Dinamo. Până să ajungă în „Groapa” din şoseaua Ştefan cel Mare, „Bizonul” de 110 kg a trecut şi pe la Petrolul Ploieşti care nu l-a reţinut în lot. Până atunci nu s-a remarcat în Elveţia şi în Belgia.
La Dinamo a reuşit să se bage pe sub pielea suporterilor care l-au simpatizat şi apreciat. Acest lucru n-a putut să-l facă Daniel Popa, care n-a fost capabil până acum să-i cucerească pe fani şi să-i facă pe aceştia să-l îndrăgească. Să-i aprecieze realizările şi calităţile. Dani Popa e prea cuminte. N-are tupeu. Publicul din România îi apreciază pe cei cu şmecherii la activ, pe cei neastâmpăraţi. Cei ca Dani Popa stau cuminţi la rând.
Gigi Becali a decis să dea o sumă frumuşică de bani pe Gnohere pentru un transfer până în 2020.
Din Liga Întâi au mai rămas de jucat 5 etape din sezonul regulat, respectiv 10 etape din play-off şi 14 din play-out.
Fostul atacant al Chindiei Târgovişte are posibilitatea să joace, să marcheze, să se facă remarcat şi respectat. Are simţul porţii, e puternic, incomod, stă ca un ghimpe în coasta apărărilor adverse.
Dani Popa e reprezentat de agenta Liubliana Nedelcu. Un alt dinamovist, provenind din Dâmboviţa, Laurenţiu Corbu nu are impresar oficial.
Soţia târgovişteanu-lui Laurenţiu Reghecampf, Ana-Maria Prodan n-a avut acces la niciun jucător de la Dinamo. N-are contract cu nicun jucător „câine”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

F.C. ANINOASA A AMÂNAT REUNIREA

Programată pentru această perioadă, reunirea fotbaliştilor de la FC Aninoasa a fost amânată pentru câteva zile, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În condiţiile existente, antrenorul Cristian Bălaşa a luat decizia ca primul antrenament al Aninoasei în 2017 să aibă loc pe 16 ianuarie, de la ora 13.00, la propria bază […]