Dan Fleşeriu. nou antrenor al CSM-ului: „TOATĂ LUMEA ÎŞI DOREŞTE SĂ ANTRENEZE LA TÂRGOVIŞTE”

Mihai ROŞOIU
0 0

dan fleseruCS Municipal Târgovişte are, de luni, un nou antrenor. Dan Fleşeriu, fostul tehnician al echipei din Satu Mare, şi-a dat acordul pentru preluarea funcţiei de „principal” al vicecampioanei şi a acordat un prim interviu în noua sa calitate.
– Domnule profesor, cu ce gânduri veniţi la Târgovişte?
– Cu aceleaşi gânduri cu care am venit la fiecare echipă pe care am pregătit-o în cariera mea. Vreau să obţinem rezultate bune şi foarte bune, pentru că Târgoviştea este oraşul care a dominat baschetul feminin românesc în ultimii 20 de ani.
– V-aţi gândit până acum că puteţi deveni antrenorul echipei care v-a fost rivală directă sezoane bune?
– Normal. Toţi antrenorii vor să pregătească Târgoviştea şi, ca să fiu sincer, şi acum doi ani am fost aproape de a semna cu CSM. Doar că au intervenit unele probleme şi totul a picat. Acum este o situaţie dificilă din mai multe puncte de vedere. Vorbim despre un buget redus, despre faptul că nu am format lotul şi despre timpul foarte scurt care a rămas până la primele meciuri oficiale. Nu vă gândiţi că mă plâng, dar aceasta este situaţia. – Apropo de lot, aţi luat legătura cu vreo jucătoare?
– Bineînţeles, dar deocamdată trebuie să fim foarte atenţi. O să aflaţi la timpul potrivit care sunt fetele care vor juca pentru CS Municipal
– E un obiectiv realiz- abil calificarea în play-off?
– Nu doar realizabil, ci şi obligatoriu pentru o echipă de talia Municipalului. Eu întotdeauna am izbutit să-mi depăşesc obiectivele fixate de conducere, de aceea şi la Târgovişte mă gândesc la mai mult decât o calificare în play – off.
– Vă doriţi o calificare în Final-Four?
– V-am spus că este o perioadă nu tocmai favorabilă din istoria clubului, aşa că trebuie să ne stabilim foarte realist ţelurile. Până la finalul sezonului regulat trebuie să fim pe loc de play-off, după care ne schiţăm strategia pentru ultima parte a campionatului.
– Când ajungeţi la Târgovişte?
– În 16 septembrie, dar până atunci echipa îşi va începe pregătirea. Eu sunt angrenat în acţiunile loturilor naţionale şi nu pot fi de la început acolo.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

SUPERKOMBAT PE TĂRÂMUL LUI DRACULA

          Astăzi, de la ora 20:30, în Sala Polivalentă din Târgovişte va începe gala Superkombat New Heroes, a cincea ediţie din acest an organizată de promoţia românească. În total, sunt programate 9 meciuri.Programul evenimentului New Heroes Târgovişte este: Super-fight – 91 kg Marsan Yohan (France) vs […]