Rezultate de excepție pentru sportivii de la CS Târgoviște la ediția din acest an a Campionatului Național de Karate Shito Ryu Tradițional pentru copii, cadeți, juniori, U21 și seniori, găzduit de Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea.
La capătul unor evoluții pe măsură, sportivii antrenați de Ionuț Munteanu au câștigat 27 de medalii, dintre care 3 din aur, 5 de argint și 19 de bronz.
La Râmnicu Vâlcea, trei karateka de la clubul nostru au devenit campioni ai României: Ana Maria Hura-Tudor la kumite junioare – cat. 50 kg, Erik Andrei la kumite shobu ippon cadeți – cat. 55 kg și Anastasya Andrei la kumite shobu ippon copii 12-13 ani – cat. +48 kg.
Medaliile de argint au fost adjudecate de Mihai Stan (kata kobudo seniori), Ana Maria Hura-Tudor (kumite shobu ippon junioare – cat. 50 kg), Alexandru Soare (kumite juniori – cat. 59 kg), Anastasia Dinu (kobudo cadeți) și Andreea Bobeică (kumite copii 12-13 ani – cat. +48 kg).
La puternicul concurs, bronzul a fost adus pentru clubul nostru de către Valentin Cîrlan (kumite seniori – cat. 65 kg), Lorelley Andrei (kumite senioare – cat. 53 kg), Andreea Geana (kumite senioare – cat. 53 kg), Echipa de kata senioare (formată din Ștefania Huiu, Bianca Soare și Anastasia Dinu), Andreea Geana (kumite U21 – cat. 53 kg), Lorreley Andrei (kumite U21 – cat. 53 kg), Ștefania Huiu (kumite junioare – cat. 58 kg), Ștefania Huiu (kumite shobu ippon junioare – 58 kg), Alexandru Munteanu (kumite juniori – cat. 65 kg), Anastasia Dinu (kata cadete), Bianca Soare (kobudo cadete), Alexandru Vede (kobudo cadeți), Alexandru Vede (kumite cadeți – +67 kg), Darius Gavris (kumite shobu ippon cadeți – +67 kg), Andrei Alexandru (kumite copii 12-13 ani – cat. +50 kg), Andrei Alexandru (kumite shobu ippon copii 12-13 ani – cat. +50 kg), Dragoș Ancuța (kata copii 10-11 ani), Dragoș Ancuța (kumite copii 10-11 ani – cat. +43 kg) și Andreea Bobeică (kumite shobu ippon copii 12-13 ani – cat. +48 kg).
În urma rezultatelor obținute, karateka de la CS Târgoviște au îndeplinit cu brio obiectivul stabilit pentru competiția de la Râmnicu Vâlcea. Secția de karate a clubului nostru a participat la ediția din acest an a Campionatului Național cu un lot format din 17 sportivi, ei participând la 31 de probe individuale și una pe echipe. Probele de concurs au constat în kata individual și pe echipe, kata kobudo, kumite individual și kumite Shobu Ippon.
De menționat este și efortul sportivei Andreea Geana care a venit din Anglia (loc unde se antrenează cu Vasile Munteanu) pentru a participa la acest Campionat Național, dar și meritul antrenorului Daniel Munteanu care îi antrenează pe Mihai Stan, Ana Maria Hura-Tudor și Alexandru Vede.