DÂMBOVIȚEANUL VALENTIN MIHĂILĂ A SEMNAT PRELUNGIREA

Date:

Clubul emilian, care a revenit în Serie A, a anunțat pe site-ul oficial că Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul, scadent la anul, până în 2027. În contract există o opțiune de prelungire pentru încă un contract, până la 30 iunie 2028. Valentin Mihăilă ar urma să aibă un salariu de 1.8 milioane de euro pe an, potrivit Parma Sport.

”Când m-am întors la Parma, după experiența în Serie A de la Atalanta, mi-am spus că cel mai mare obiectiv al meu este să revin în Serie A în tricoul Parmei. Astăzi, ne-am întors în prima ligă și mi-am îndeplinit dorința, iar acum mă gândesc doar că trebuie să rămânem aici pentru mult timp.

Mă bucur că, după luni de discuții cu agenții mei și cu cei din club, am ajuns la un acord. Le sunt recunoscător agenților, conducerii Parmei, președintelui Kyle Krause și tuturor colegilor și componenților staff-ului tehnic.

Sunt bucuros că pot continua aventura de la Parma, pentru că simt că încă mai am multe de demonstrat.

Când am avut cea mai grea perioadă, când lucrurile păreau că se îndreaptă spre direcția greșită, am simțit că toată lumea de aici are încredere în mine. Asta mi-a dat putere să revin”, a declarat Valentin Mihăilă, citat de site-ul oficial al Parmei.După ce Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul cu Parma, urmează ca Dennis Man să-și pună semnătura pe o nouă înțelegere cu clubul emilian, titrează digisport.ro.

Și pentru Dennis Man va fi un contract valabil până în 2027.

Cei doi fotbaliști ai Parmei sunt în lotul României de la EURO, unde echipa națională se pregătește pentru meciul cu Olanda din optimi, care se dispută marți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ministerul Agriculturii propune un mecanism de asigurare la secetă pentru culturile de toamnă şi primăvară

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat că  intenţionează să...

Asigurarea voluntară de sănătate – o alegere inteligentă 

 Asigurarea voluntară de sănătate este soluția ideală pentru a...