FCSB și-a prezentat echipamentele pentru următorul sezon. La evenimentul de prezentare noilor echipamente, care pot fi văzute în galeria foto de mai jos, a fost prezent și Daniel Popa, fostul dinamovist transferat de la ”U” Cluj în această vară.
La un moment dat, celor patru fotbaliști care au prezentat echipamentele, Andrei Vlad, Marius Ștefănescu, Daniel Popa și David Kiki, li s-a cerut să sărute emblemele. Daniel Popa n-a mai ținut cont de trecutul dinamovist și a pupat sigla noii sale echipe fără să stea pe gânduri. Daniel Popa a fost cumpărat de FCSB de la ”U” Cluj cu 300.000 de euro.
Noul echipament al FCSB-ului va ”debuta” joi, de la ora 20:00, în meciul cu Corvinul Hunedoara din Supercupa României, care se joacă în Ghencea, scrie digisport.ro.
În ziua prezentării noului echipament, FCSB și-a aflat programul din următorul sezon din SuperLigă. Peste două săptămâni, în prima etapă, va juca împotriva lui ”U” Cluj.