DÂMBOVIȚEANUL MIHĂILĂ, ESENȚIAL PENTRU PARMA

Date:

Valentin Mihăilă a fost titular în meciul din etapa #26 dintre Como – Parma, încheiat 1-1.

Parma a deschis scorul în minutul trei, grație reușitei lui Adrian Benedyczak, vedeta echipei. Valentin Mihăilă a fost cel care i-a oferit pasa decisivă fotbalistului polonez. Simone Verdi a restabilit egalitatea în minutul 24, iar scorul a rămas nemodificat până la finalul meciului.

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport l-au punctat pe Valentin Mihăilă, cotat la două milioane de euro de site-urile de specialitate, cu nota 7 în urma confruntării și au scos în lumină faptul că internaționalul român a fost cel mai bun de pe teren.

”Mihăilă, cel mai bun de pe teren, nota 7: Assist-ul lui pentru Benedyczak a fost incredibil. A fost un pericol constant”, a scris Gazzetta dello Sport, potrivit parmalive.com.

Originar din comuna dâmbovițeană Finta, Mihăilă este produs al clubului Universitatea Craiova și Viitorul Știința Craiova. Valentin Mihăilă a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la CSU Craiova, Parma și Atalanta BC.

Din România a plecat în octombrie 2020, după ce oltenii l-au vândut Parmei pentru 9.1 milioane de euro, moment în care fotbalistul era cotat de Transfermarkt la 2.5 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Beton amprentat pentru terase exterioare: soluție estetică și durabilă

Terasa din curte este locul unde ne bem cafeaua...

Percheziție la un bărbat bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,...

Tragedie în Viforâta: Incendiu violent în miez de noapte, o persoană a fost găsită decedată

 Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru...