Dă tonul la reciclat, alege cartonul ondulat!” ,  campanie de informare inițiată de  Ministerul Mediului 

Date:

Campania își propune să schimbe percepțiile și obiceiurile de consum ale oamenilor, încurajând utilizarea ambalajelor din hârtie și carton – materiale reciclabile ce contribuie la reducerea poluării. Hârtia și cartonul reprezintă cel mai reciclat material de ambalaj din Europa și unul dintre cele mai circulare materiale de pe planetă. Dar, deși aproape patru din cinci bucăți de carton și hârtie sunt deja reciclate, există o oportunitate imensă de a face și mai bine – creând valoare economică și mii de locuri de muncă, economisind în același timp resursele prețioase ale pământului. Dacă autoritățile locale, întreprinderile și consumatorii colaborează, se  poate  face în așa fel încât niciun astfel de ambalaj să nu mai devină deșeu

 Știai că ambalajele din carton sunt biodegradabile, versatile, eficiente din punct de vedere al costurilor și rezistente, iar, prin reciclarea lor, economisim resurse valoroase și contribuim la reducerea poluării?

 E simplu, firesc și de impact să utilizezi ambalaje de carton și să le colectezi pentru reciclare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

DÂMBOVIȚEANCA ANDREEA PĂRĂLUȚĂ, ÎN LOTUL ROMÂNIEI DE FOTBAL FEMININ

În luna februarie, naționala feminină dispută primele meciuri din...

Start-up Nation 2024-2025: A fost publicat noul proiect al procedurii de implementare a programului

La sfârșitul săptămânii trecute a  fost publicat un nou...

Târgoviște: Condiții de trafic decente după ninsorile consistente de luni și marți

După două zile de ninsori însemnate cantitativ și temperaturi...

 ALERTĂ: Vulnerabilități critice de securitate descoperite la nivelul unor produse Palo Alto Networks

Avertisment major de securitate pentru utilizatorii Palo Alto Networks.O...